Peste varfuri trece lunaIar izvorul dulce sunaMerg alaturea calare,Pier in umbra de carare,Iara cornul lui duiosSuna dulce dureros,Mai incet in codrul verdeSe tot pierde, se tot pierde.
Intre nouri si-ntre mareZboara paseri calatoare -Cum nu pot si eu sa zborSa ma iau pe urma lor!Si departe de la maluriTrec corabii peste valuri,Trec cu panze lucitoareSi se pierd in departare.Cum nu am aripi sa zbor,Sa ma iau pe urma lor!Ca m-as duce, tot m-as duce,Dor sa nu ma mai apuce,Peste undele cu spume,Peste mare, peste lume;S-as vedea cum trec cu toate,Randuri-randuri aratate,In marginea malurilor,Stralucirea valurilor,Stolul randurelelor.Tremurarea stelelor -Poate ca mi-ar fi mai bine,Poate te-as uita pe tine.Alei puica, alei draga,Cumu-i frunza cea pribeagaE viata mea intreaga,Caci dragostea ta ma stricaDe nu m-aleg cu nimica;Viata trece, frunza pica,Trece fara mangaiere,Ca izvorul de durere,Trece si se prapadeste,Arde si se mistuiesteFara noima, fara rost,Bine-ar fi, sa nu fi fost.Vai de-acela ce iubesteSi nu se invrednicesteSa castige ce-a dorit,Sa fie-a lui ce-a iubit.Puica cea desmierdacioasa,Din ochi negri mangaioasa,Puica ademenitoare,Din ochi negri visatoare,Dragostea de puiculitaCu gura de porumbita,Cu gurita mitutea,Cu gropite langa ea,Cu zambirea ei cu haz,Cu gropite in obraz,Si cu dragostea in ochiDe ma tem sa n-o deochi.Noaptea cand te-nchipuiescImi vine sa-nnebunesc,Iara ziua as luaLumea-n cap de jelea ta.Norilor, o, norilor,Unde-i tara florilor?Unde ea acum traieste,Iara campul inverzesteSi codrul vazand-o creste;Si cand trece prin gradinaToti copacii i se-nchinaSi incep sa infloreasca,Pe ea s-o impodobeasca -Caci, vazand-o, toata taraCrede ca e primavara.
Oricat de mult am suferitIn lunga-nstrainare,Pururi in visu-mi te-am zaritCu luna, pe valuri de mare.
Pe marea trista te-am catatCu departate maluriSi numai tu te-ai aratatPe mare, cu luna, din valuri.
Tu numai dulce imi rasaiSi blanda-ntotdeuna,Cu al tau dulce chip balaiDin valuri de mare, cu luna.
STEFAN CEL MARESchite de imnICarpatii arateSeninele fruntiSi focuri pe-orisiceCulme de munti.Sa arza tulpineIntrege de braziCaci astazi ne vineEroul viteaz,Ne vine Stefan cel Mare.
Cum oare, o, tara,Tu n-o sa-l cunosti,Cand suna fanfaraChemarea de osti,Cand buciume sunaIn vai si pe plaiSi oastea s-adunaCalare pe cai -Pe steaguri cu semne de bouri?
IIPe crestete nalte a muntilor suriCladiti de asupra de negre paduriTrupine de brazi laolalta;Claditi-le falnic; dati-le focSi lumea priveasca un semn de norocPe orisice culme inalta.
Manat de credinta, manat de profet,Din negre pustiuri porni MohametStarnind mulgatorii de iepe;Ineaca o lume in flacari si fumSi moartea-i neteaza al gloriei drum:E moartea stapana pe stepe.
Ce zgomot de bucium si arme, ce val!Cand Stefan se suie calare pe calRaspunde Suceava din urma;Si nimeni nu stie cum tu ai ajunsSa stii de ce muntii sageata-ai patrunsSi-a codrului cale se curma.
Rasuna pamantul de tropotul des,De-atatea ostire de munte, de ses,Raspunde sunare din nouri;Cu sunet de bucium la munte si plai,C-o oaste intreaga calare pe cai,Cu steaguri cu semne de bouri.
RESIGNATIUNE(din Schiller)
Si eu nascui in sanul Arcadiei si mieNatura mi-a juratLa leaganu-mi de aur sa-mi deie bucurie;Si eu nascui in sanul Arcadiei, dar mieO scurta primavara dureri numai mi-a dat.
O data numai Maiul vietei infloreste -La mine-a desflorit;Si zeul lin al pacei - o, lume, ma jeleste! -Faclia mi-o apleaca, lumina-i asfintesteSi iasma-i a fugit.
Acuma stau pe podu-ti, vecie-nfricosata -Pe podul tau pustiu:Primeste-mputerirea-mi fortunei adresata,Ti-o napoiez neatinsa si nedisigilata -De fericire-n lume nimica eu nu stiu.
Si Tronului in preajma ridic a mea-acuzare,O, jude voalat!Pe steaua-aceea merse senina zicatoareCa cumpana dreptatii o porti rasplatitoare,De secoli intronat.
Aci - se zice - asteapta pe cei rai spaimantare,Cei buni sunt fericiti.A inimei adancuri vei da la-nfatisare,Enigmei Providentei vei da o dezlegare,Vei tine socoteala de cei nenorociti.
Aici espatriatul o patrie gaseste,A suferintei cale spinoasa s-a finit.Divina fiica care-Adevarul se numeste,Care putini o-adoara, multimea-o-ocoleste,A vietei mele repezi frau iute a oprit.
- Iti rasplatesc, imi zise, in viata viitoare.O, da-mi junetea ta!Nu-ti dau nimic acuma far? d-asta indreptare.Luai avizu-acesta pe viata viitoareSi ii jertfii placerea din tineretea mea.
- Da-mi mie-acea femeie scumpa inimei tale -Da-mi mie Laura ta!De gropi dincolo-amaru-ti luce cu-ncamatare.Si sangerand, rumpand-o din inima-arzatoare,Plangeam cu hohot, insa am dat-o si pe ea.
- Aceasta-obligatiune la morti e indreptata- Razand lumea zicea -Caci, nu vezi, mincinoasa de t?rani cumparataUmbre ti-a dat in loc de ferice-adevarata,La terminu-astui cambiu tu n-ei mai esista.
Istet glumea o oaste de serpi derazatoare:- Naintea unui caos de ani zeificatTu tremuri. Ce sunt oare zeitatile tale?Slabului plan al lumei scorniri mantuitoareCe-ngeniul umanei nevoi a-mprumutat.
Ce e viitorimea de gropi invaluita?Vecia ce-i cu care desert ni te falesti?Mareata pentru ca e cu coji acoperita,A spaimelor-ne proprii umbra-nuriesita,Pe-oglinda cea pustiea constiintei omenesti.
Icoana mincinoasa de fiinti vietuitoare- Mumia timpului -De balsamul sperantei tinute in racoareaA groapei locuinta; nu acest?a oareIi zici tu nemurire-n febrea delirului?
Si pe speranti, pe cari le dezminte putrezirea,Bunuri sigure-ai dat.De sase mii ani moartea nu-si tine ea tacerea?Vazut-a de atuncea vrun mort reinviereaSa-ti spuna ca dincolo vei fi recompensat?
Vazui ca zboara timpul spre tarmurile tale;Natura inflorind,Ca ramanea in urma-i cadavru demn de jale,Ca nici un mort nu iese din umbra groapei saleSi totusi credeam tare divinul juramant.
Orice placere-n lume ti-am junghiat-o tie -Acum m-arunc la tronu-ti acel judecator,Caci surd despretuit-am a lumei flecarie,Numa-n a tale bunuri credeam cu frenezie,Acum cer recompensa-mi, divin rasplatitor!
- Eu imi iubesc copiii cu egala iubire!Din sfere nevazute zise-un geniu divin.Sunt doua flori - el zise - asculta, Omenire,Sunt doua flori espuse l-a omului gasire:Speranta-i una, pe-alta Placerea o numim.
Si cine-ati frant in lume numai una din ele,Cealalta n-o aveti.Cine nu poate crede, sa guste. E-o parereEterna ca si lumea. Renunte cel ce spera.A lumei istorie a lumei e judet.
Tu ai sperat - rasplata ti-a fost dar acordata -Speranta-i bunul care norocu-ti destina.Putusi sa-ntrebi pe-ai vostri filosofi vre odata:Ce se refuza unei minute-ntraripataNici insusi vecinicia nu mai poate reda.
ECTOR SI ANDROMACHE(de Schiller)
ANDROMACHEVrea Ector in vecie sa mearga de la mine,Unde Ahil cu-a sale neapropiali maneAduce lui Patroclu jertfiri pe orice zi?Cine-o-nvata copilu-ti in vremea viitoareS-arunce lanci si zeii Olympului s-adoare,Cand Orcul de-ntuneric in sanu-i te-o-nghiti?
ECTORFemeie scumpa mie, tu lacrimele seaca!Dupa bataia crunta dorinta mea ea pleaca,Aceste brate apar Pergamu-amenintat.Si-n lupta pentru sante a zeilor camine,Eu cad, mantuitorul al patriei - si-n fineCobor la raul stygic de glorie urmat.
ANDROMACHEO, n-o sa mai aud eu a armelor vuireSi fieru-ti in portale va zace-n lenevire,Marea lui Priam vita d-eroi s-o nimici.Voi merge unde ziua etern nu mai lumina,Cocytul unde-n lungul pustiilor suspina,Colo unde amoru-ti in Lethe va muri.
ECTOROrice dorinta-n mine, in mine-orice gandire,Le-oi cufunda in Lethe, in raul de-amutire,Dar nu si-al meu amor.Auzi-l! cel salbatec cum langa muri turbeaza,Incinge-mi a mea spada si doliul iti lasa!Caci nu moare in Lethe amorul lui Hector.
ORIUNDE VOM PRIVI(de Hieronymus Lorm)Oriunde vom privi,Durere si vina.Tot timpul ce-o veni,Desparte, dezbina.
Iar visul de norocSi de iubireMai are - atata locCa sa aspire.
FRAGMENT DIN CANTECUL SFERELOR(de Hieronymus Lorm)
Din sfere ajunseDe-al stelelor mers,Un cantec patrunseIntregu-univers.?Din chaos fericeDin somnul etern,Veniram si-aiceCarari se asternSi nime nu-ntreabaDe ce-am apar?,Miscandu-ne-n graba.La ce? La ce?"
MEDICUL SARACILOR(anonim)Prin murii ulicioare-ntunecateCalci pospaind cu piciorusul tau.Cu fruntea ?n cozi de aur adunate,De jur in jur - cu grija te-uiti mereuIn toate partile - a tale buzeMurmura lin ce tu socoti a vreaSi-apoi dispari in portile ursuze -In vechea casa hrentuita - rea.
Sa te urmam pe scari mai putrezitePocnind sub pasii tai atat de-usori.Tu le urci iute si batai pripiteIti imfla pieptii - stai adeseori - ;Acum deschisa-i usa - tata-n jetu-iOchii si-ndreapt? sub verde cojorocSi micu-ti frate calareste batu-i,Iar mama ta carpeste la un roc.
Tu i-ai adus lui Ciulei o caciula,Tatei o guma, mamei bumbacel.De-a ta privire casa nu-i satula,Odor al casei vechi, copil frumos.Nu vezi cum ochii toti tintesc la tine?Tu scoti timida cu mana-ti paraleDin sacul tau - pui bani marunti, gramadaPe masa - pretul saptamanei tale.
Si rosa esti ca marul, de mandrie.Ca mama-ti netezeste fruntea alba.Esti draga tatei si numiri o mieIti da Ciulei in cisme fara talpa.Fii binecuvantata-n vecinicie,Tu, inger blond in aratare alba.
Dar colo sus in colt de strada,Aduc doi oameni parc-o lada.O lada nu-i - este o racla.N-urmeaza nime - nici o faclaSi nici un preot - langa templu.Ei trec cu graba far? exemplu.
Cine-a murit? - nu stie nime.E-un sinucid? - s-a stins in lumeNeplans, necunoscut si far sa stiiNici c-a trait si nici cine-i.
A fost un medic de sarmani.Sarman el singur, plin de ani.In chilioara lui retrasDa sfatul lui cu dulce glas.Traia din scris si din tradus,Nimicuri ce erau in us. -Cand a murit, desi om n-a fostCarui amic sa nu-i fi fostSi totusi nime n-a-ntrebatCine la groapa fu caratSi nu se mir? cum de nu-l vadMergand pe ulite incet.Li-a disparut din ochi o ziDin minte vecinic le pieri.Dar in palat cu cariatideSta in fereasta nalta, radeUn medic gras si pantecosCu o tigara-n botul gros.Vazand sicriul de stejarMustata si-o suceste iar,Fluiera-ncet pin dintii sai:Desigur nu-i bolnav de-ai mei.
Dar totusi de departe vazand acest sicriuL-urmeaza de departe un om cu ochiul viu,La groapa lui ce-afara-i de cimitir si porti -Caci ateist fu mortul. - E furul cel de morti,
Campia incolora de sara-i apasata.Curand l-acoperira c-o mana de pamant.Nici umbra-i nu-i in lume. Si sufletul lui vantSi ca si cand pe lume n-ar fi fost niciodata.
Ba chiar expus ca locul unde fu ingropatCu - acel al unui lotru sa fie-nconjurat,Afar? de cimitirul facut pentru aceiCe-au murit in credinta, ce-o aveau popii lor.
Expus ca corpu-acela sa fie chiar furat,Lipsit de orice paza, de zid neaparat…Si-ntr-adevar o umbra se desemna pe zid:Cel ce urma sicriu-i - e cersitorul had.
E fur de morti… S-arunca el carja de o parte,Ochii din fund si-ntoarce, el ce trecea de orb,Priveste la mormantul cel galben, mana-i arde,Parca trecu fiorul prin inima-i de corb.
Biet om care se tine cu mana besicataSi neagra, aspra, groasa, plina de bataturi,Care-n lumina lunei fantastic se arataIn trentele-i curgande si rezimat de muri.
Ast om urat ce are atata bucurieCand ar ved? ca arde o casa, piere-un om,Ce mila il patrunse, de sta-n nedumerireSi clatina in vanturi cumplitul lui fantom.
Nu-i mila. De ce oare ii vine aminte-acumaCe-a fost? A-nceput cariera fiind negustor de sclaviSi saracind cazuse din treapta-n treapta - numaUn om ii scapa gatul de nodul unui lat.
Galerian pe fuga si osandit la moarteCalca-ntr-o noapte-orasul cel mare si cazuPe strade d-osteneala, de foame - si pe soarteEl blestema. - De ziduri s-apropie, sezu.
Intinse mana neagra la trecatori, dar nimeNu se uita la dansul; cum lumea se trecuNepasatoare… atuncea pierdut de-amaraciuneA vrut sa se denunte, sa strige cine fu.
Pe strada pustiita un om trecu atuncea,Un om batran si dulce, cu straiul vechi si ros.Vazu chipul de jale mai mort de oboseala,Il ridica in bratu-i, ducandu-l asa rufos,
Cum el era la sine in casa fara grijaSi far? sa se rusine de un asa amic.In mica-i zahastrie de toate-i purta grijaSi in schimb el nu-i cere nici numele, nimic.………………………………..
Dar inima isi face, de groapa s-apropia,Cu manile raneste mereu galbenul hlei,Putin adanca-i groapa, curand ajunge dansulSi scandura rasuna sub pumnii lui cei grei -
Aha!… cu bucurie el trase la luminaDe luna tot sicriul… ridic-a lui capacSi… si in loc s-atinga cu mana lui impieCadavrul… fata-i cade pe pieptul lui…
El plange … Hiena asta plangeSi manile saruta… plangea ca un copil.Apoi pune capacul la loc, la loc l-mpingeIn groapa-i destinata, in pacinicu-i azil.
Si cine-a vazut asta, acela-nvidiazaMormantul fara glorie a sarmanului batran.Nici un mormant de rege acest efect nu are,Acesta este sensul virtutii pe pamant.
Care mormant de rege, ce mausoleu de piatra,Ce laur, ce avere pot s-aiba asa onori?Asta-i sensul virtutii in asta lume atra,Asta-i lumina, gloria si mangaierea ei.
Si cu tot palatu-i, cel cu cariatide,Cu toata avutia si tronul cel lemnos,O lacrima de-aceasta n-a stoarce-n veci in lumeColegu-i pantecos.
CANTEC DE NUNTA(de Goethe)
Povestim si cantam de-acel conte cu dragCe-odat? locuit-a castelul,Azi cand un nepot al fericelui mosneagIl face pe insuratelul.Fusese acela in sfantul razboi,C-onoare luptase pin multe nevoi;De pe cal cand se dete intors inapoiGasi cetatuia lui susa -Dar slugile, averile dusa.
Acum, contisorule, acasa ca-mi esti…Dar afli mai rau cele toate,Caci vanturile trec neoprit prin ferestiSi vin prin odaile toate.In noaptea de toamna ce-ar fi de facut?Ah! multe de-aceste mai rau le-am trecut.Vedea-se-va mane ce-ar mai fi de facut.Deci iute, in luna balaie,In vechiul crevat si in paie.
Si cum el de voie-i asa atipea,Sub pat se misca ceva pare.Guzanul fosneasca oricat si va vr?…De-ar av? vo farmioara, cum n-are!Dar uite!-un pitic se arata deodat?.C-a lampei lumina el e spitelat.Cu mutra lui grava de-orator incercatLa picioarele contelui vine,Ce nu doarme, sa doarma voire-ar!
Permisu-ne-am noi sarbatori aici susDe cand parasisi aste sale.Si, cand te credeam indeparte-nca dus,Gandeam sa petrecem incaleSi, daca dai voie si nu te infrici,Petrece-or in gura-ndemana, pitici,?N-onoarea miresei bogate si mici.Iar contele-n visu-i raspunde:Serviti-va numai orunde.
Si ies trei calari ce se misca usor,Ei statuse sub pat pan-aice.Le-urmeaza un cor cantator-sunatorDe chipuri posace si mice.Si car dupa car ce-s cu toate de randDe-ti trece vederea s-auzul vazand,Cum este-n castelele regilor rand.In caruta aurita in fineMireasa cu oaspetii vine.
S-alearga cu totii acuma-n galopSa-si aleaga in sala locsorul.La-nvartit si la valt si la veselul hopIsi alege oricare odorul.S-acum tiuie, scripcaie, sun zuraind,Se rotesc si fosnesc, susaiesc sfaraind.Tistaiesc, pospaiesc, sopotesc, zbaraind.Contisorul priveste si sigurEl crede ca zace in friguri.
S-acum clappai si dappai si rappai, asaDe laiti, scaune, mese.La masa cea mare oricare ar vreSa stea langa puicele-alese.S-aduc carnaciorii, jamboanele miciSi pasari si pesti si fripture piticiSi vinul inconjura mesele mici,Si vuiesc, galagesc pan? dispareIntreag-aratare-n cantare.
Vreti ce s-a-ntamplat mai departe sa zic?Sa taca-atunci zvon si cantare:Ce-atat de gentil el vazuse in micI s-a dat s-a gustat el in mare.Si trambite, sunet, cantari, taraboiSi caruti, calareti, de mireasa convoi,Ei vin si s-arat si se pleaca la noi:Oameni multi si in voia lor buna -Asa fu si va fi totdeuna.
A FOST ODAT-UN CANTARET(Poveste indica)
A fost odat-un cantaret,Frumos si simtitor.Cantat-a-ntr-un castel maretLa masa regelui.
Frumoasa fata el aveaCum nu s-a pomenit,Cu ochi albastri razatori,Cu parul aurit.
Si cantaretul o iubiSi sara prin gradiniCand luna tainic straluciI-o spuse tremurand.
Ea-l asculta si-i zise-atunciCu glasul apasat:- In veci nu pot sa fiu a ta,De n-ai fi imparat.
Si el s-a dus s-a rascolitPopoare, tari intregi,Sfarmat-a antice cetati,Zdrobit-au mandri regi
Si i-au supus si i-au silitSa-l aiba imparat.Unii d-iubire-l ascultau,Altii de frica iar.
Atunci s-a dus colo, colo,La cel castel maret,Unde ca luna-i straluciAmoru-adanc si drag.
Dar vai! cand intra-n saleleMarete, nalte, reci,Pe-un sarcofag intins vazuCopila ce-a iubit.
Ca ceara palida eraSi, moale, parul blondSta rasfirat, amestecatCu aurul vergin.
Si preoti tainic murmurauAdance rugaciuniSi clopote se auzeauVuind incet si lin.
"Atat de mult am suferitDureri, marirea gr?Si astfel toate s-a sfarsitSi-ntreb: de ce? de ce?"
Ea auzise cum ca elMurise-n bataliiSi de durere ea s-a stinsCa floarea-n vijelii.
FABULE(Pfeffel)
IMITATORIISi prefacut in lebada la Leda Zeus porneste;Ar vrea sa fac-asemenea un tanar, ce iubeste.Amicul nostru cel posacSe duce - ca gansac.
AUTOR SI EDITORE. De ce asa de trist, obscur?A. Ah! un nemernic mi-a furatPoemul meu neimprimat!E. Sarmanul fur!
LEOAICA SI SCROAFA- Ca mine-n toata lumea nu-iO mama care s-aib-atati copii -Scroafa se lauda unei leoaice.- Ai multi - raspunde asta - unul eu,Dar este leu.
DE-A NASCOCI NOI IPOTEZE…(anonim)
De-a nascoci noi ipoteze doi filosofi s-au dusCa sa gaseasca ce catau in aer gol - in sus.Ast-o facuse ei ades si fara de balon,Acuma insa, departati de-a lumii mare zvonPamantu-ntreg li se parea un plan pestrit departe.Si fericit, unul din ei exclama: - Frate, frate,Ma simt acuma desfacut; deasupra noastra nime.Celalt se uita suparat la goala adancime:- Eu, zau ca nu - zise apoi -Nu vad pe nime nici sub noi.
EPIGRAMA(Ausonius)Pallas - in Lacedemon - vazu pe Venera armata:- Aide acum sa luptam, judice Paride-acum.Venera insa raspunse: - Armata ma-nfrunti temerara?Eu, pe cand te-am invins, stii cum ca goala eram.EPIGRAMATICE(anonimi)Dulce cu corp de omat inecat in paru-i de aur,Venera zace murind - cine o va mosteni?Ah, in doua parti dopotriva-mparti bogatia-i -Tie: frumsete s-amor; mie: durere si dor.* * *Ce cumplit este amorul, desi dulce aparent.Un tiran, care nu varsa decat sange inocent.* * *- Cum poti s-omori un colibri, diamant frumos de aer?Nu e frumos si stralucit, n-ai mila de-a lui vaier?- De ce mai flutura si el sclipind o aripa luxoasa?Natura mea, amicul meu, e terna, serioasa.* * *Anii fug - cu ei viata - cu ea totul.Azi suntem, iara maine cinis et umbra;Sa-ncununam a placerilor dulci trecatoareCupa de aur.* * *In somn nici Cr?sus nu-i bogat cu tot tronu-i regal.Si jumet? din viata lui cu Lazar e egal.* * *Lungesti pranzu-ti pana-n noapte, tot mananci, manancide-a randul,Cin? te vede poate zice ca cu dintii-ti sapi mormantul.* * *Vrei sa fii Pallas Athena!O, fetita, fii cuminte…Tu ai pierde din frumsete,Dar n-ai castiga la minte.* * *E vinul de-azi mai rau ca cel de ieri, amicii mei -Mai bun ca orice vin baut e cel pe care-l bei.* * *Cine-a facut din trestii mai intai si-ntai un fluierSi a sapat intaiul verset intr-o coaja de copac,De pe umbra pe parete zugravi intaia oaraO icoana. Nu; amorul nu mai e atat de grabnic.Iara mintea e inceata.
LA UN NOU-NASCUT(Proverb arab)
Plangand tu ai venit pe-acest pamant;Amici, ce te-asteptau, te-au salutat zambind;Dar sa traiesti astfel, incat cand te vei stingeSa parasesti zambind amicii, ce te-or plange.
PENTRU PAZIREA AUZULUI(dupa Nicodim Monahul)
Daca auzi in aer cantare dulce, veche,O taie chiar cu sila de la a ta ureche -Caci cantecele-acestea te-nchina desmierdariiSi-ti leagana simtirea pe undele uitarii;Se varsa inlauntru-ti a aerului miereSlabanogindu-ti mintea si mandra ei putereSi acea socoteala mareata-mbarbatata,A sufletului mandru o-ntuneca indata.Prea dulce adormire in aer curge miereSi inima-ti barbata devine de muiere,Iar mintea ta cu partea ei cea nalucitoareNu inceteaza-n forme a plamadi, usoare,Acele chipuri mandre in cantec intelese:Cu chipuri patimase se umple ea adese.Cand cantaretii nu-i vezi s-a fi muieri se-ntampla,Atunci se bate-n tremur sangele tau sub tamplaSi-n primitorii creieri indata el incheagaPoftite chipuri albe - femei cu fire draga.
Nu fluierati de-aceea urechea-n versul iambic:Picioru-usor se misca in saltul ditirambic,Fara de randuiala, si dulce si molatec,Ca ceara ea iti face sufletul muieratec.De vrei sa scapi de ele, de-urmarea lor amara,Astup-a ta ureche tu singur chiar - cu ceara.Nu spune-un basmu numai poetul cel vorb?retDe eroul Odissev cel mult mestesugaret:Si-au astupat cu ceara urechea, sa se culce,La glasul de Sirena adormitor de dulce,S-astfel putut-a numai corabia-i s-o poartePe langa a lor ostrov aducator de moarte;Dori paza si sie, urechei, inteleptul,Cu gandul sa-si fereasca si inima si pieptul.Caci far? de randuiala e al femeiei vers,Ca de pe-o tabla gandul din minte ti l-a sters:Te farmeca, urechei neavand invalitoare,Sirena desmierdarii de moarte purtatoare.
Cu drept cuvant de-aceea se prihanesc de carteAsirienii antici din Asia departe,Ce nu se-mbata insa nicicand cu dulce vin,Ci cu cantari molateci, cu-al glasului suspin.Ei schilozesc baietii ca glasul sa-l subtie,Ca gura lor ca gura muierilor sa fie.Pareau c-a lor fiinte sunt cu muierea gemeni,Cantau cu glasul dulce si rugator asemeni.La canturi desfranate ei ascultau cu haz,Se imbatau de patimi, se imbracau cu-atlazSi numai in odihna si-n desfatari de rand,Culcati pe sub umbrare, traiau ei putrezindIn dulce lenevire si nu erau destoiniciS-asculte glasul aspru al trambitei razboinici:Hranindu-si nalucirea cu ganduri moi, baietii,Sa para cantarete - ca li sunt cantaretii.
Cu cele-ndulcitoare a oamenilor glasuri,Cu zicaturi s-asaman? si glasul cel de pasari.Ba-mpatimit se poate sa fie omul oarePentru jivine-adesea si necuvantatoare.Onorie-mparatul mai mult iubea acusaDecat cetatea Roma - pe Roma catelusaMai mult decat pe oameni, inimi impatimiteIubesc flori, iubesc pasari cu penele-mpistrite.Sunt oameni cari vecinic cu oameni nu se-mpac.Si Xerxes se-ndrageste mai iute de-un copac:Platanu-mpodobeste el ca pre o mireasaSi spanzura in crenge gherdamuri mult frumoasa;De ramuri el atarna cercei si cu ineleSi radacina vezi-o infrumusetand brateleSi varfu-ncununeaza surguci imparatesti[Sa semene cu-o mandra craiasa din povesti;]S-astfel impodobindu-l, el radacina-adapaCu o mult pretioasa, mirositoare apa.Spre a-si pazi mireasa de orice ochi obraznic,Strajeri el pune-n poarta, epitrop pune paznic,Iar despre-un alt se spune, ca mult au indragitP-un chip pe care singur cu mana-i l-a cioplit:Saruta,-mbratisaza el propria faptura Si l-ale ei genunche-si da sufletul pe gura.El singur se jertfeste.
FRAGMENTE(din Goethe)
Spun popoara, sclavii, regiiCa din cate-n lume-avem,Numai personalitateaEste binele suprem.* * *Nu faci efect; nesimtitoriRaman cu totii? Fii pe pace:Cand piatra cade-n mlastina,Ea nici un cerc nu face.* * *Ca-n ziua care lumii te dete, in tariiSta soarele in crugu-i spre-a saluta planetii;Crescusi dup-acea lege, de ea si azi te tiiCum o urmasi pe-atuncea, pasind in drumul vietii.Nu scapi de tine insuti, cum esti trebui sa fii:Din vechi ne-o spun aceasta sibile si profetii,Si nici un timp cu nici o putere laolaltaNu frang tiparul formei, ce vie se dezvoalta.
FRAGMENT DIN DIE BEIDEN HUNDE(de Gellert)
Cele mai bune daruri suntCu-admiratori putini de tot.Caci cei mai multi de pre pamantCe-i rau, drept bine il socot.
Aceasta orisicand se vedeSi ca o ciuma pare-a fi.Dar eu ma indoiesc a credeDe ea ca ne vom mantui.
Un singur mijloc am in minte,Dar greu, si nu cred sa se poata:Natangii toti sa prinza minte,Dar vai! n-or prinde niciodata.
Ei vad cu ochii, nu cu mintea,Nu stiu al lucrurilor pret:Admira vecinic cele proaste,Nicicand nu stiu ce este bun.
Ei vad cu ochii, nu cu gandul,Al lucrurilor pret nu-l stiu:Ce-i rau ci vecinic admirandu-l,Ce este bun nicicand nu stiu.
FRAGMENTE DIN POEMUL NATURII(de Lucretiu)
Vezi prin oras frecandu-se cela si iar la palatu-iVine degrab, desi de urat fugise de dansul.Mai indemana de loc nu se simte aici ori aiurea.Vezi-l manand telegarii; la tara alearga c-o graba,Parca goneste cu zor sa stinga vro casa aprinsa,Dar abia da de pragul vilei de tara si casca.Greu se intinde pe somn, ori cauta alte petreceri,Ori, dorit de oras, se-ntoarce sa-l treiere iarasi.
FRAGMENTE(din Horatiu)
Mi-am zidit monument decat acel de fierMult mai trainic si nalt ca piramizi ceresti;Ploaia nu-l va manca, nici aquilonul slab,Nici al anilor sir, vremile cari fug.Nu de tot voi muri, partea mai buna a meaVa scapa de mormant…* * *Pietre scumpe, marmura, fildes, icoane si statui,Bani, vesminte vapsite-n getulica purpura - multi suntCe nu le au? Iar unii nici grija nu duc sa le aiba.
DIN ILIADA(Homer)
Canta-ne, zana, a lui Ahil Peleidul manie,Carea cumplita facu aheilor jale nespusa,Suflete mii viteze de fii de eroi in AiiAu trimis, pe ei insii de prada la cani lasandu-iSi la paseri. Astfel se-mplini a lui Zeus vointaDin acea zi cand cearta facu dezbinare amaraIntre mult divinul Achil si fiul lui Atreu,Agamemnon, al neamului tot si al regilor rege.Care din zei atata al dezbinului foc intre dansii?Fiul Latonei si al lui Zeus, manios pe rege,El a trimis pierzatoare boli si moarte prin gloate,Pentru ca Atreidul mustrase pe preotul ChriseCand acesta veni la Achaici mandre corabiiCa sa-si rascumpere fiic-aducand pretioasele daruriSi cu laurul nemuritorului Phoibos ApolonIncunjura toiagul de aur. Tare ruga elSi pre achei, dar mai cu seama pe cei doiFrati Atreizi, ce erau capetenii ai limbilor toate.
DIN ODISSEIA(Homer)
Spune-ne, muza divina, de mult iscusitul barbat, ceLung rataci dupa ce-au daramat Troada cea sfanta.Multe cetati de oameni vazu si datini deprinse,Multe-n inima lui suparari pe mare avut-au,Chibzuind pentru sufletul lui, alor sai inturnare.Dar pe tovarasi el nu mantui cu toat-a lui grija.Singuri ei gatira peirea prin faradelege,Caci, nebuni, ei boii-au taiet luminosului fiu alLui Hyperion, incat le lua a-ntoarcerii ziua -De-aste vorbeste-ne asemeni putin, a Cronidului fiica.Toti ceilalti precat de peire-au scapat, pre acasaEi erau, mantuiti de razboaie si de-apele marii.Numai pre el, doritul de patrie si de sotieNimfa mareata-l oprea, minunata zana Calipso-nPestera cea boltita, ravnind de barbat ca sa-l aiba.In rotitoarea plinire de vremuri trecut-au un an azi,De cand zeii-ntoarcerea-n tara ii randuiseIn Itaka si tot de nevoie el mantuit nu-iLa iubitii lui. Toti zeii-l plang. PoseidaonSingur tine manie intr-una el lui Odisseus,Celui de-o sama cu zeii, nainte de-a-ajunge in tara-i.
GERMANU-I FOARTE TACTICOS(Hoffmann von Fallersleben)
Neamtul cerceteaza lucrul tacticos, pe dos, pe fata.La surtuc de are pata el chemia o invata.Ani intregi mereu citeste spre a sti cum se cuvine,Cu ce chip, din cit si lana iese petele mai bine.Dar cand stie toate celea - cu ce scop le stie toate? -Cand surtucul cu pricina e o zdreanta fara coate!
FOAIA VESTEDA(dupa N. Lenau)
Vantu-o foaie vestejitaMi-au adus miscand fereasta -Este moartea ce-mi trimiteFara plic scisoarea-aceasta.
Voi pastra-o, voi intinde-oIntre foile acele,Ce le am din alte timpuriDe la mana dragei mele.
Cum copacu-si uita foaiaCe pe vant mi-a fost trimisa,Astfel ea uitat-au poateAste foi de dansa scrise.
Vorbele iubirii moarteVinovate-mi stau de fata,Dovedite de minciunaCer sa sting a lor viata.
Dulcea lor zadarnicieNu ma-ndur s-o pun pe foc,Desi-mi stau atat de tristeCa nu pot muri pe loc.
Voi pastra intreg amarulSi norocul astor foi,In durerea vechii peirderiRecitindu-ma-napoi;
Numai vestea bland-a mortii,Foaia trista le-am adaos:Moartea vindec-orice rana,Dand la patime repaos.
STAI DEASUPRA-MI(N. Lenau)
Stai deasupra-mi, ochi de intuneric,Cu putere ma patrunde-acu -Serioasa, blanda, visatoare,Neadancit de dulce, noapte, tu!
Cu-al intunecimii tale farmecRisipeste ceata lumii reci,Sa te simt plutind deasupra vietii-mi,Singuratic, tu, in veci de veci.
UN OM DE STAT(Wernicke)
Un om de stat, ce multe iti promite,Sa nu-i arati ca tu nu-i dai credinta,Ci-i multameste cu-nchinari smerite.
Ca sa nu-si dea prea mult silinta,Te fa ca crezi orice el o sa-ti zica.Ajuta-l insuti tu, ca sa te minta:
Destul folos, daca macar nu-ti strica.
SATUL DE LUCRU…(dupa Shakespeare, Sonete, XXVII)
Satul de lucru caut noaptea patul,Dar al meu suflet un drumet se faceSi pe cand trupul doarme-ntins in pace,Pe-a tale urme l-au impins pacatul.
E noapte neagra-n ochii-mi, totul tace,Dar mintea-mi vede - genele holbate;Ca si un orb ma simt in intunericSi totusi inaintea-mi zi se face.
E chipul tau, lumina necrezutaDe frumuseti, de taina, curatie,Ce noptii reci lucire-i imprumuta.
Din cauza ta, balaia mea sotie,Cat ziulica trupu-odihna n-are,Iar noaptea sufletul in cale pleaca.
VIATA(Thomas Hood)
Cand aud vreodata un rotund egumen,Cu foalele-ncinse si obrazul rumen,Povestind ca viata e calea dureriiSi ca pocainta urmeaza placerii -Ma intreb: "Acesta poate ca sa stieCum este viata, cum cata sa fie?"
Noaptea scanteiaza cu-a ei mii de stele,Varsa raze slabe pasurilor mele,Ulicioara-i stramta si din ziduri vechi,Vorbe, ras si planset suna in urechi;Glasuri ratacite trec prin geamuri sparteSi prin usi inchise, prin zidiri desarte.
Colo, langa lampa, intr-un mic ietac,Vezi o fata care pune ata-n ac;Fata ei e slaba de-o paloare cruda,Ochii ei sunt turburi, pleoapele asuda,Degetele repezi poarta acul fin;Ea isi coase ochii intr-un tort de in;Vanata-i e buza, lipsita de sange,Ochiul ei cel turbur nu mai poate plange.
La ce oare dansa s-a nascut pe lume,O sarmana frunza pe oceanu-n spume,O sarmana umbra, orfana si slaba,De care-n multime nimenea nu-ntreaba?Din zori pana-n noaptea neagra si tarzieO vezi printr-o alba perdea stravezieCum mereu lucreaza… s-abia pane goala,Frig si insomnie, lacrime si boala.Tot ce-n asta lume mai poate pricepeE ca de-nceteaza lucrul, foamea-ncepe.
Negustoru-si pune panzele nainte,Lucrul scump si harnic unor ceasuri sfinte.El are briliante pe degete groaseDin noptile celor care panza-i coase;Desface ducesei, c-o galanta graba,In cusut in lacrimi de o mana slaba:Panze moi in care se tesura zile,Vederea si somnul sarmanei copile,Albe ca zapada ce cade in fulgi;Dar, cum sunt cusute, sunt bune de giulgi.
Cand iti trec prin minte acestea, copila,Te uiti in oglinda si iti plangi de mila;Vrei s-o vezi chiar bine, s-o tii bine mintePe nefericita, dulce si cuminte,Fara nici un reazem, care nu asteaptaDecat moartea care singura e dreapta…
In aceasta viata de mizerii plina,Singura-i amica este o albina,Ratacita - ce stii cum - in strada veche.Glasul ii patrunse la a ei ureche;Deschizand fereasta, sa intre o lasaIntre flori sa doarma si sa-i stea in casa.Se iubira cele doua proletare:O insecta-umana, una zburatoare.Fata stand pe ganduri, vesela albinaCu galanterie de buze-i s-anina,Ca si cand i-ar zice: "Au nu stii tu oareCum ca a ta gura-i cea mai dulce floare?Caci tu esti frumoasa, chiar ca si o sfanta,Ochiul tau cel dulce si umbrit ma-ncanta".* * *Int-o zi, copila moare: se-ntelege,Moartea numai stie manile sa lege.In sicriu au pus-o. Fata ei cea trasaEra adancita, insa tot frumoasa.I-au pus flori pe frunte… Corpul ei cel finCe nobil transpare din giulgiul de in!
Fereasta-i deschisa: primavara plinaPatrunde printr-insa; dar biata albinaIn camp nu mai fuge, ci-mprejur se poarta,Incunjura capul si gurita moarta;Ea zboara aproape si tot mai aproape,Si vrea cu amica-i deodata s-o-ngroape…
Deci cand se intampla s-aud vreun egumenCu foalele-ncinse si obrazul rumen,Povestind ca viata e calea dureriiSi ca pocainta urmeaza placerii,Ma intreb: "Acesta poate ca sa stieCum este viata, cum cata sa fie?"
CALUL TROIAN(dupa Vergiliu, Eneida)
Si ascultand asa fel de-al unora indemn,Bagara in cetate pe calul cel de lemnS-apoi pe veselie, pe chef se asternuraPan? ce in miezul noptii pe totii somnu-i fura…Din calul acel mare elinii se coboara,Cu paza ei prin uliti in panda se strecoara;Cum vad ca mic si mare cazuse-n somn ca morti,Ei gatuie strajerii, ce stau lungiti la portiS-aprind faclii in noapte pe-a zidurilor creste.Din Tenedos vazura luminile acesteSi-mplatosati cum fura, armati cu lanci si sabii,S-apropie de tarmuri pe negrele corabii.Cand peste lumea toata domnea a noptii slavaEi prea cu molcomisul si fara de galceavaIntrara in cetate… oricare repeziSi incepur-in totii a da si a snopi.Taiau batrani si tineri, din mic pana la mare,Ostasi in floarea varstei si tinere fecioare…Si[-s] chiote, blesteme din inima, rarunchi.Prin portile cetatii curgeau pan-in genunchiSiroaiele de sange… pe pruncii cei de tataIi aruncau in flacari, sa nu ramaie vitaSi urma de Troada… Si dand in visterieGramezile de aur rapeau cu lacomie.Trei zile pustiira cetatea si olatulImpland cu jale tara lui Priam imparatul.Cand oamenii[-s] gramada ucisi in orice loc,Elinii atunci dedera cetatii mandre focDe rasarea din ziduri o mare de jeratecRosind bolta intreaga si crugul singuratec.Ard turnurile-n vanturi - de vaietele mumiiNu se vedea de flacari nici marginile lumii.
DONEC ERIS FELIX…(Ovidiu, Tristia, I, 9, 5-6)
Pana vei fi fericit numara-vei amici o multime,Cum se vor intuneca vremile - singur ramai!
CATRE SCLAV(Horatiu, Ode, I, 38)
Lux persan urai, baiete, si nu voiCu fasii de tei ca sa legi cununa-mi,Nu cata-n zadar sa descoperi unde-iUltima roza!Simplul mirt cu flori sa nu-l mai adaogi…Nu te-ar prinde rau pe tine, paharnic,Si nici mie rau nu-mi sade cand beau laUmbra de vita.
CATRE MERCUR(Horatiu, Ode, III, 11)O, Mercur, a carui poveti deprins-auAmphion, urnind dupa cantecu-i pietre,Si tu lira, care-n cald avant din sapteCoarde suna-vei,
Templelor, ospetelor mari amica -Nu c-altadata, fara de grai - o, spune-miCantul carui nenduplecata Lyde-iPlece urechea.
Ea ca manza tretina-n camp se joaca,S-o atingi chiar nengaduind. Nu stieRostul nuntii; cruda ramane pentru-aSotului patemi.
Tigri dupa tine se iau si codri,Raul care fuge spumand opri-l-ai,Alintandu-l, fere-ndarat portarulOrcului groaznic,
Cerber ce cu sute de serpi in crestet,Ca s-al furiilor, esaleaza ciumaPe cand spume fac si venin tustreleLimbile gurii.
Chiar Ixion, Tytios chiar in silaAu zambit, desarta ramas-au urna,A lui Danau fiici auzind cantarea-tiFermecatoare.
Lyde-asculta crimele-acelor fiice,Caci pedeapsa lor e sa umple vasul,Ce de-a pururi fara de fund se scurge -Soarta-ndelunga
Urmareste crimele mari in iad chiar;Caci pacat mai nelegiuit putea-s-arDecat moarte sotilor lor cu aspruFier sa le deie?
Una numai, demna de-a nuntii facla,Viclen? frumos pe cumplitu-i tata,Stralucind vestita de-atunci prin secoli,Nobila fiica!
- Scoli - ea zise, tanarul sot trezindu-si -Scoli sa nu-ti dea somnul de veci de undeN-astepti. Fugi de socru-tau, de surori ce,Fara de lege,
Ca leoaice cari surprind juncanii,Mirii lor ucid… numai eu mai blandaNici in tine dau, nici voi a te tine-nNegrele ziduri…
M-o-ncarca parintele meu cu lanturiPentru ca-ndurare avui de un biet omSau pe un vas trimite-ma-va departe-nCampii numidici.
Fugi oriunde ochii te duc ori vantulPana-i noapte, pana vegheaza Venus,Mergi cu bine. Tine-ma minte… sapa-unVers pe mormantu-mi.
CATRE BULLATIUS(Horatiu, Epistole, I, 11)
Cum ti se pare, Bullatiu, Chio, falnicul Lesbos,Samosul cel elegant, Sardes, cetatea lui Croesus,Smyrna ori Colophon? Mai mari, mai mici decat faima?Ori sunt nimic alaturi cu campul lui Mart si cu Tibrul?Au preferi vrun oras din cele-nchinate prin Attal?Ori de uratul marii si-a drumului Lebedu-l lauzi?
"Lebedul? Stii tu ce e",-mi raspunzi? Mai pustiu decat Gabii,Mai stramt decat Fidenii; si totusi aicea viata-miVoi s-o petrec, uitat de ai mei, uitandu-i pre dansii,Dintr-un mal departat privind la Neptun turburatul.
Oare acel ce la Roma din Capua pleaca pe ploaie,Plin de noroi, pentru-asta viata-i in han va petrece-o?Oare cel degerat lauda-va cuptorul si baiaCa pe lucruri ce singure dau fericire vietii?
Pentru ca austrul puternic te bantuie, vinde-vei oareVasul in care-ai plecat, dincolo de valul Egeic?Pentru-un om asezat Rhodos, Mitilene frumoasaPar ca panura grea in arsita, par ca si hainaCea de camp in timp vicolos, ori ca baia in TibruIarna, ori ca un foc pe vatra-n luna lui august.Deci din Roma se cade, soarta fiind cu priinta,Sa fericesti departatele Samos, Chio si Rhodos.Ia dar multumitor in mani fericitele oreCari un zeu ti le da: n-amana cele bune pe alt anSi te vei sti traind fericit oriunde in lume.Grijile noastre fug de cuvinte si-ntelepciune,Nu de un loc ce rasare domnind peste apele marii.Cerul deasupra schimbi, nu sufletul, marea trecand-o.Otiul fara de-astampar ne zbuciuma. Dusi de corabiiSi de trasuri, cautand bun trai. Ce cauti aici e;E-n Ulubrae chiar, de pastrezi in inima cumpat.
Harun-al-Rasid prin Bagdad adeseTiptil pe uliti cu vizirul iese,Pe cand prin frunza verde de plataneSeninul noptii luminos se tese.
Prin umbra neagra-n sramte ulicioareEi pe feresti se uita, prin pridvoare,Colo aud razand cu veselie,Dincolo suspinand vreun om ce moare.
Si-astfel sultanul singur cerceteazaOrasul lui, pe cand in somn viseaza.Durerea toat?, adancu-ntreg al vietiiVa s-o patrunz-a mintii sale raza.
Giafer vizirul l-asfintitul seriiI-arata ale vietii vii mizerii.Nu de razboaie, chin si cruda moarte -De-adancul gol al inimei te sperii.
Deci inr-o sara-ajung mergand departePe uliti stramte si prin pieti desarte,Sub zidul unei case vechi si negre,Cu trepte scunde si cu use sparte.
Aud din intru tipat si suspine,Aud cum unul bate pe-oarecine,Iar cel batut tipa strigand mai tare:- Te rog, batrane, da, mai da in mine.
Ei stau uimiti. Giafer pe scari se suieIncet cu mana usa o descuie,Se uita-nlauntru si-o minune vedeCum ca sa vada n-a fost dat altuie.
Privi-ntr-o sala-ngusta insa naltaSi carti in rafturi, una peste alta,Masini si sticle, topitori, metaluri,Ici pergamente, colo o unealta.
Iar un batran cu o franghie udaLovea-ntr-un tanar, ce-n durere crudaSe zvarcolea: - Mai da, te rog, in mine,Ca Domnul a ta ruga s-o auda.
Batranul insusi ii plangea de mila.Vedeai ca spre a-l bate-si face sila,Stergandu-si ochii sai cei plini de lacrimiDadea mereu in el [ca intr-o grila].
Uimit Giafer se-ntoarce si ii spuneSultanului vazuta-acea minune;Si-au hotarat la curte a-i aduce,Pe amandoi la cercetare a-i pune.
A doua zi Harun in tron de fala,Inconjurat de suita lui regala,Ordona ca pe-acel batran de-asearaSi pe-acel tanar sa-i aduca-n sala.
Si-atunci apar l-a tronului sau treaptaBatranul alb cu fata inteleapta,Tinand de mana pe un mandru tanarCe ochii lui sfiosi in sus i-ndreapta.
Ei dupa chip pareau de vita-araba,Dar fata celui tanar este slabaSi palida de multe suferinte -Deci cu manie imparatu-ntreaba:
- Ce ti-a facut, mosneag fara de mila,Acest baiat de-l chinuiesti in sila,Cand el te roaga chiar sa dai intr-insulSi pare-atat de bland ca o copila?
Batranul zise vorbele aceste:- Stapane, lucrul nu il stii cum este -Ciudata e istoria astui tanar,Deci voie da-mi sa-ti spun a lui poveste.
Tu vei fi auzit de un anumeAli-ben-Maimun, unu-a fost in lume,Un invatat si cititor de zodii,Un vraci prea intelept cu mare nume.
Cutreierat-au dansul lumea toata,Orase, tari din sfera departata,Pustiile Saharei, raul Gange,Si la izvorul Nilului o data.
Acesta dar trecand odinioaraPe-a lui camila arida Sahara,Sub arsita cumplita de amiazaziCe saca rauri, lacuri si izvoare,
Vuind aude imprejuru-i vantulSamum, ce-n gura-ntuneca cuvantul,Si volburi de nisip rotind in aerCu ceru-ntunecat uneau pamantul.
Prin volburi repezi si prin vant fierbinteZbura pe-un cal arab mereu nainte,Ca o fantasma alba a pustiei:Era femeie ce-si iesea din minte.
Caci volburi de nisip o-mpresuraraSi calul ei in loc l-impiedicara,Iar ea tipa cu un copil in brateChemand pe-Ali in ajutor sa-i sara.
Cum volbura-mprejuru-i se roteste,Cum arde vantul viata-i si cum creste,Prin aer ea ii arunca copilulStrigand: "O, mantuie-l, Ali, grabeste!"
MANUSA(dupa Fr. Schiller)
Lang-a leilor gradina regele Francisc asteapta,Ca sa vaza cum s-o-ncinge intre fiare lupta dreapta.Imprejur cei mari ai tarii si ai sfatului s-aduna.Pe balconul nalt se-nsira dame-n vesela cununa.
Regele da semn cu mana, sare-o poarta din tataneSi un leu iese in fata, cumpatat, cu pasuri line,Mut se uita imprejuru-i, casca lung, si a lui coamaScuturand-o, isi intinde muschii si s-aseaza jos.
Regele un semn mai face, se deschide-o alta poartaSi dintr-insa se repedeC-un salbatec salt un tigru, care cand pe leu il vedeMuge tare,Coada roata o-nvarteste,Scoate limba,Sperios insa pe leu intr-un cerc il ocoleste,Sforaie inversunat,Apoi mormaind se-ntindeLanga el.
Regele mai face-un semn,Si pe doua porti deschiseSe azvarl doi leoparzi,Ce cu pofta inimoasa de-a lupta se si aruncaPeste tigru.Dar acesta ii apuca in cumplitele lui gheare -Leul muge,Se ridica in picioare,Fiarele se-nfioreaza,Si-mprejur, arzand de dorul de-a se sfasia-ntre ele,Se aseaza.
O frumoasa mana scapa de pe margine de-altanO manusa, drept la mijloc, intre tigru si-ntre leu;Iara dama, Cunigunda, zise-atunci, batandu-si joc,Cavalerului Delorges:"Dac-amorul ti-e fierbinte cum te juri in orice oara,Sa te vaz,Mergi, manusa de-mi ridica!"Cavaleru-alearga, iute se coboaraIn grozava prejmuire, calca sigur, fara frica,Din mijlocu-acelor monstriCu-a lui degete-ndraznete el manusa i-o ridica.
Cu mirare si cu groazaDamele si cavalerii l-au privit,Insa foarte linistitEl manusa o aduce inapoi.De-a lui lauda rasuna orice gura,Cunigunda il priveste cu o gingasa caldura,Ce-i promite ca norocu-i e aproape. -Dar manusa el in fata i-o arunca:"Doamna mea, o multamire ca aceasta n-o mai voi!"Si-o lasa numaidecat.
SERENADA(Victor Hugo)
Cand tu dormi lina, puraSub ochiul meu umbros,Suflarea ta murmuraCuvant armonios,Pe corp neacoperitaLipsindu-ti valul tau;O, dormi, o, dormi iubita,O, dormi, o, dormi mereu.
Cand razi, pe a ta guraAmorul a descins,Orice prepuituraDeodata s-a si stins;Zambirea ta-i feritaDe orice cuget rau;O, razi, o, razi iubita,O, razi, o, razi mereu.
Cand tu canti, alintata,Pe bratele-mi, la san,Auzi cum cateodataGandu-mi raspunde lin;Cantul tau resuscitaO zi din traiul meu;O, cant-a mea iubita,O, canta dar mereu.
La redactarea notelor de fata am folosit notele si comentariile lui Perpessicius din primele patru volume ale Editiei Academice (Mihai Eminescu, Opere I, 1939; II, 1943; III, 1944; IV, 1952), pe care le-am colationat cu cele din editia Murarasu (I-III, 1970) si editia Academiei Romane din 1999-2000, ingrijita de D. Vatamaniuc.