NOTA ASUPRA EDITIEIEditia de fata isi propune sa realizeze un Corpus cvasi-integral de opere eminesciene, incluzand aproape toate textele originale cunoscute pana acum (poezii, proze, drame, articole publicistice, insemnarile manuscrise din diferite domenii si reunite sub genericul Fragmentarium), corespondenta si traducerile cele mai importante.Asa cum nu exista inca o editie integrala ne varietur, care sa dispuna creatiile lui Eminescu in ordine cronologica, intreprinderea aceasta intarziind din cauza atat a vastitatii operei, a procesului lung de gestatie, a numarului mare de variante, versiuni colaterale, cat si a dificultatilor enorme pe care le ridica datarea facuta de insusi poetul doar in unele cazuri, ne conducem de criteriile de editare "clasice" stabilite de Perpessicius in editia academica, devenita Editia Nationala si denumita pe buna dreptate si Editia Perpessicius. Aceasta editie se intinde in timp de la 1939: vol. I. Poezii tiparite in timpul vietii (1939); vol II. Poezii tiparite in timpul vietii (1943); vol. III. Poezii tiparite in timpul vietii (1943); vol. IV. Poezii postume (1944); vol. V. Poezii postume (1958); vol. VI. Literatura populara (1963); vol. VII. Proza literara (1977); vol. VIII. Teatrul original si tradus. Traducerile de proza literara. Dictionarul de rime (1988); vol. IX. Publicistica 1870-1877 (1980); vol. X. Publicistica 1 noiembrie 1877-15 februarie 1880 (1989); vol. XI. Publicistica 17 februarie-31 decembrie 1880 (1984); vol. XII. Publicistica 1 ianuarie-31 decembrie 1881 (1985); vol. XIII. Publicistica 1882-1883, 1888-1889 (1985); vol. XIV. Traduceri filosofice, istorice si stiintifice (1983); vol. XV. Fragmentarium. Addenda editiei (1993); vol. XVI. Corespondenta (1989) si vol. XVII. Biografia operei (1999). Sase volume din aceasta editie au fost ingrijite de Perpessicius, celelalte fiind elaborate de o echipa a Academiei Romane condusa de D. Vatamaniuc.Reproducand textele din aceasta editie, din care am preluat selectiv notele si descrierea topografica a manuscriselor, le-am colationat cu alte editii de referinta, in special cu cele datorate lui T. Maiorescu (Poezii, 1883, Editura Librariei Socec, cu 61 de poezii in sumar, pe coperta figurand 1884); D. Murarasu (Poezii in 3 volume, Editura "Minerva", Bucuresti, 1970), D. Vatamaniuc (Opere in 5 volume, colectia "Opere fundamentale" aparuta sub auspiciile Academiei Romane, coordonator fiind acad. Eugen Simion, Univers enciclopedic, 1999-2000) si Aureliei Rusu (Opere din colectia "Clasicii romani" si "Proza literara", vol. V, 2000). Pe parcurs s-a inregistrat o prodigioasa activitate editoriala, soldata cu alte editii de referinta (editiile Nerva Hodos, Ion Scurtu, Ilarie Chendi) si intregita cu pretioasele contributii ale lui N. Iorga, G. Calinescu, P. Cretia s.a. La intocmirea tabelului cronologic am tinut cont de investigatiile lui I. Rosu, V. Craciun, G. Munteanu, O. Vuia, N. Georgescu, Th. Codreanu, H. Frisch (pentru textele germane).Ingrijirea prezentei editii a fost incredintata acad. Mihai Cimpoi, reputat eminescolog.Am adaptat reproducerea textelor la ortografia actuala a Academiei Romane, pastrand totodata, mai cu seama in textele poetice, formele gramaticale si fonetismele utilizate de poet, care raspund si unor necesitati prosodice, dau culoare inconfundabila stilului eminescian si imbogatesc mitopo(i)etica sa ce poarta pecetea nestearsa a unui mare creator de valoare nationala si universala, fapt confirmat de traducerea si receptarea operei si personalitatii sale intelectuale in diverse arealuri culturale in aproape 70 de limbi.
Imbraca-te in doliu, frumoasa Bucovina,Cu cipru verde-ncinge antica fruntea ta;C-acuma din pleiada-ti auroasa si seninaSe stinse un luceafar, se stinse o lumina,Se stinse-o dalba stea!
Metalica, vibranda a clopotelor jaleVuieste in cadenta si suna intristat;Caci, ah! geniul mare al desteptarii talePasi, se duse-acuma pe-a nemuririi caleSi-n urma-i ne-a lasat!
Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt si mare,Colo unde te-asteapta toti ingerii in cor,Ce-ntoana tainic, dulce a sferelor cantareSi-ti impletesc ghirlande, cununi mirositoare,Cununi de albe flori!
Te plange Bucovina, te plange-n voce tare,Te plange-n tanguire si locul tau natal;Caci umbra ta mareata in falnica-i zburareO urma-ncet cu ochiul in trista lacrimareCe-i simt national!
Urmeze inca-n cale-ti si lacrima duioasa,Ce junii toti o varsa pe trist mormantul tau,Urmeze-ti ea prin zboru-ti in canturi tanguioase,In canturi rasunande, suspine-armonioase,Colo, in Eliseu!…
De-as avea si eu o floareMandra, dulce, rapitoare,Ca si florile din mai,Fiice dulce a unui plai,Plai razand cu iarba verde,Ce se leagana, se pierde,Undoind incetisor,Soptind soapte de amor;
De-as avea o floricicaGingasa si tinerica,Ca si floarea crinului,Alb ca neaua sanului,
Amalgam de-o roz-albieSi de una purpurie,Cantand vesel si usor,Soptind soapte de amor;
De-as avea o porumbitaCu chip alb de copilita,Copilita blandisoaraCa o zi de primavara,Catu-ti tine ziulitaI-as canta doina, doinita,I-as canta-o-ncetisor,Soptind soapte de amor.
A noptii gigantica umbra usoara,Purtata de vant,Se-ncovoie tainic, se leagana, zboaraDin aripi batand.
Roz-alb-aurora, cu bucle de aurSclipinde-n rubin,Revarsa din ochii-i de lacrimi tezaurPe-al florilor san;
Raspande suflarea narciselor albeBalsamu-i divin,Si Chloris din roze isi pune la salbePe fruntea-i de crin;
Iar raul suspina de blanda-i durerePoetic murmur,Pe-oglinda-i de unde rasfrange-n tacereFantastic purpur;
Si pasarea canta suspine-imitandaUn cantec de-amor,Ecou-i raspunde cu vocea-i vuindaLa plansu-i de dor.Pe camp se vad doua fiinte usoareSaltande pe-un cal,Pe care le-ncinge de flutura-n boareSubtire voal;
Ca Eol ce zboara prin valuri si tipa,Fugarul usorNecheaza, s-arunca de spinteca-n pripaAl negurei flor,O dalba fecioara adoarme pe sanulDe-un june frumos,Astfel cum dormita oftarea, suspinul,In cantul duios;
Iar talia-i nalta, gingasa, subtireSe mladie-n vant,Si negrele-i bucle ondoala-n zefire,Sclipesc fluturand.
I-adoarme pe sanu-i, se leagana-n brateIn tandre visari;Pe cand ca profume pe blanda ei fataPlutesc sarutari.
Iar aeru-n munte, in vale vibreazaDe tainici oftari;Caci junele astfel din pieptu-i ofteazaIn dalbe cantari:
"Ah! asculta, mandrulita,Dragulita,Soapta-mi blanda de amor,Sa-ti cant dulce, dulce tainic,Cantul jalnicCe-ti cantam adeseori.
De-ai fi, draga, zefir dulce,Care duceCu-al sau murmur frunze, flori,As fi frunza, as fi floare,As zburarePe-al tau san gemand de dor;
De-ai fi noapte,-as fi lumina,Blanda, lina,Te-as cuprinde c-un suspin;Si in nunta de iubire,In unire,Naste-am zorii de rubin;
De-as fi, mandra, rausorul,Care dorulSi-l confie campului,Ti-as spala c-o sarutare,Murmurare,Crinii albi ai sanului!"
Ca Eol, ce zboara prin valuri si tipa,Fugarul usorNecheaza, s-arunca de spinteca-n pripaAl negurei flor;
Vergina il strange pe-amantu-i mai tareLa sanu-i de crinSi fata-si ascunde l-a lui sarutareIn par ebenin.
Iar Eco isi rade de blandele plangeri,De junii amanti,Si raul repeta ca cantul de ingeriIn repede dant:
"De-as fi, mandra, rausorul,Care dorulSi-l confie campului,Ti-as spala c-o sarutare,Murmurare,Crinii albi ai sanului!"
Cand tot se-nveseleste, cand toti aci se-ncanta,Cand toti isi au placerea si zile fara nori,Un suflet numai plange, in doru-i se avantaL-a patriei dulci plaiuri, la campii-i razatori.
Si inima aceea, ce geme de durere,Si sufletul acela, ce canta amortit,E inima mea trista, ce n-are mangaiere,E sufletu-mi, ce arde de dor nemarginit.
As vrea sa vad acuma natala mea valcioaraScaldata in cristalul paraului de-argint,Sa vad ce eu atata iubeam odinioara:A codrului tenebra, poetic labirint;
Sa mai salut o data colibele din vale,Dorminde cu un aer de pace, linistiri,Ce respirau in taina placeri mai naturale,Visari misterioase, poetice soptiri.
As vrea sa am o casa tacuta, mitutica,In valea mea natala, ce undula in flori,Sa tot privesc la munte in sus cum se ridica,Pierzandu-si a sa frunte in negura si nori.
Sa mai privesc o data campia-nfloritoare,Ce zilele-mi copile si albe le-a tesut,Ce auz? odata copila-mi murmurare,Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a vazut.
Melodica soptire a raului, ce geme,Concertul, ce-l intoana al pasarilor cor,Cantarea in cadenta a frunzelor, ce freme,Nascur-acolo-n mine soptiri de-un gingas dor.
Da! Da! As fi ferice de-as fi inca o dataIn patria-mi iubita, in locul meu natal,Sa pot a binezice cu mintea-nflacarataVisarile juniei, visari de-un ideal.
Chiar moartea, ce raspande teroare-n omenire,Prin vinele vibrande ghetoasele-i fiori,Acolo m-ar adoarme in dulce linistire,In visuri fericite m-ar duce catre nori.
N-oi uita vreodata, dulce Bucovina,Geniu-ti romantic, muntii in lumina,Vaile in flori,Rauri resaltande printre stance nante,Apele lucinde-n dalbe diamantePeste campii-n zori.
Ale sortii mele plangeri si surase,Inganate-n canturi, inganate-n viseTainic si usor,Toate-mi trec prin gandu-mi, trec pe dinainte,Inima mi-o fura si cu dulci cuvinteImi soptesc de dor.
Numai langa sanu-ti geniile rele,Care imi descanta firul vietii mele,Parca dormita;Ma lasara-n pace, ca sa cant in lume,Sa-mi visez o soarta mandra de-al meu numeSi de steaua mea.
Cand pe bolta bruna tremura Selene,Cu un pas melodic, cu un pas aleneLin in calea sa,Eol pe-a sa arpa bland rasunatoareCant-a noptii dulce, mistica cantare,Cant din Valhala.
Atunci ca si silful, ce n-adoarme-n pace,Inima imi bate, bate, si nu tace,Tremura usor,In fantazii mandre ea isi face cale,Peste munti cu codri, peste deal si valeMana al ei dor.
Mana doru-i tainic colo, inspre tine,Ochiul imi sclipeste, genele-mi sunt pline,Inima mi-i grea;Astfel, totdeauna cand gandesc la tine,Sufletul mi-apasa nouri de suspine,Bucovina mea!
Cum mangaie dulce, alina usorSperanta pe toti muritorii!Tristeta, durere si lacrimi, amorAzilul isi afla in sanu-i de dorSi pier, cum de boare pier norii.
Precum calatorul, prin munti ratacind,Prin umbra padurii cei dese,La slaba lumina ce-o vede lucindAlearga purtat ca de vantDin noaptea padurii de iese:
Asa si speranta - c-un licur usor,Cu slaba-i lumina palinda -Anima-nc-odata tremandul picior,De uita de sarcini, de uita de nori,Si unde o vede s-avanta.
La cel ce in carcere plange amarSi blestema cerul si soartea.La neagra-i durere ii pune hotar,Facand sa-i apara in negru talarA lumii paranimfa - moartea.
Si maicii ce strange pruncutu-i la san,Privirea de lacrime plina,Vazand cum geniile mortii se-nclinPe fruntea-i copila cu spasmuri si chin,Speranta durerea i-alina.
Caci vede surasu-i de gratie plinSi uita pericolul mare,L-apleaca mai dulce la sanu-i de crinSi fata-i umbreste cu par ebenin,La pieptu-i il strange mai tare.
Asa marinarii, pe mare imbland,Izbiti de talazuri, furtune,Izbiti de orcanul ghetos si urland,Speranta ii face de uita de vant,Si spera la timpuri mai bune.
Asa virtuosii murind nu desper,Speranta-a lor frunte-nsenina,Speranta cea dulce de plata in cer,Si face de uita de-a mortii dureri,Pleoapele-n pace le-nchina.
Cum mangaie dulce, alina usorSperanta pe toti muritorii!Tristeta, durere si lacimi, amorAzilul isi afla in sanu-i de dorSi pier, cum de boare pier norii.
Iubesti scumpa mea frumoasaGhirlandioara de-albe flori,Ce-ncununa gratioasaBuclele-mi ce-n vanturi zbor?Nu nu! nu nu!Ce vrei dar draga tu?Poate roza cea tacuta,Care dulce se sarutaCu fluturii razatori?Ba nu, nu cununa-n laur,Cinsa-n aur, aur, aur,Atunci este un tezaur,Asta vreu,Dragul meu!
Iubesti dulce dragulinaDoina mea de tainic dor,Ce pe lira mea suspinaDulce, bland, incetisor?Nu nu! nu nu!Ce vrei dar draga tu?Poate cantul de-armonie,Care Eol il adiePrintre frunze, printre flori?Ah! cand aurul suspina,In punguta plina, plina,C-o cantare metalina!Asta vreu,Dragul meu!
Iubesti poate pe Selene,Ca o candela lucindCand cu pasu-i lin, aleneSe preumbla surazand?Nu nu! nu nu!Ce vrei dar draga tu?Iubesti poate alba zare,Ce-o sageata mandrul soarePeste campul inflorind?Ah!, cand aurul dulce sunaIn punguta mea nebuna,Nu-mi mai trebe alba luna!Asta vreu,Dragul meu!
Iubesti patria-ti mareata,Ce de glorii duce dor,Cand in palida ei fataSe deseamna-un viitor?Nu nu! nu nu!Ce vrei dar draga tu?Poate visul mare, mare,De marire, razbunare,Ce-l viseaza-a ei popor?Cand in loc de glorii, laur,Mi-ai da aur, aur, aur.Atunci fi-mi-ar un tezaur,Asta vreu,Dragul meu!
Cand din stele auroaseNoaptea vine-ncetisor,Cu-a ei umbre suspinande,Cu-a ei silfe sopotindeCu-a ei vise de amor;
Cate inimi in placereIi resalta usurel!Dar pe cate dureroaseCantu-i mistic le apasa,Cantu-i bland, incetinel.
Doua umbre, albicioaseCa si fulgii de ninsori,Razele din alba lunaMi le torc, mi le-mpreunaPentru-ntregul viitor;
Iar doi ingeri canta-n plangeri,Plang in noapte dureros,Si se sting ca doua stele,Care-n nunta, usurele,Se cunun cazande jos.
Intr-un cuib de turtureleCa si fluturii de-usorSalta Eros nebuneste,Il desmiarda, l-incalzesteCu un vis de tainic dor;
Iar in norul de profumeDoua suflete de floriLe desparte-al noptii mireCu fantastica-i soptire,Le resfira, pana mor.
Cand pe stele aurieNoaptea doarme usurel,Cate inime razande,Dar pe cate suspinandeLe delasa-ncetinel!
Dar asa ne e destinul,Vitreg prea adeseori,Unui lumea i-acordeaza,Iar pe altul il boteazaCu-a lui roua de plansori.
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,Tara mea de glorii, tara mea de dor?Bratele nervoase, arma de tarie,La trecutu-ti mare, mare viitor!Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,Daca fiii-ti mandri aste le nutresc;Caci ramane stanca, desi moare valul,Dulce Romanie, asta ti-o doresc.
Vis de razbunare negru ca mormantulSpada ta de sange dusman fumegand,Si deasupra idrei fluture cu vantulVisul tau de glorii falnic triumfand,Spuna lumii large steaguri tricoloare,Spuna ce-i poporul mare, romanesc,Cand s-aprinde sacru candida-i valvoare,Dulce Romanie, asta ti-o doresc.
Ingerul iubirii, ingerul de pace,Pe altarul Vestei tainic surazand,Ce pe Marte-n glorii sa orbeasca-l face,Cand cu lampa-i zboara lumea luminand,El pe sanu-ti vergin inca sa coboare,Guste fericirea raiului ceresc,Tu il strange-n brate, tu ii fa altare,Dulce Romanie, asta ti-o doresc.
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,Tanara mireasa, mama cu amor!Fiii tai traiasca numai in fratieCa a noptii stele, ca a zilei zori,Viata in vecie, glorii, bucurie,Arme cu tarie, suflet romanesc,Vis de vitejie, fala si mandrie,Dulce Romanie, asta ti-o doresc!
De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune,Ghirlanda n-as alege-o de flori plapande, june,Ci falnica cununa a bardului batran;Eu n-as alege lira vibranda de iubire,Ci ceea care falnic imi canta de marire,Cu focul albei Veste aprinde al meu san.
Ghirlanda ce se-nsoara cu silfele usoare,Pe fruntea inspirata, pe fruntea-nspiratoare,De bucle-ncungiurata, blondine, undoind,Placuta-i ? ghirlanda - sublima insa esteCununa cea de laur, ce santa se-mpletestePe fruntea cea umbrita de bucle de argint.
Ca visul e cantarea ce-o-ntoana Eol dulce,Cand silfele vin jalnic prin lilii sa se culce,Sa doarma somn de ingeri pe sanul alb de flori;Sublim insa e cantul cand tipa si ia-n goanaTalazurile negre ce turba, se rastoarna,Si spumega ca furii si urla-ngrozitor.
Astfel iti e cantarea, batrane Heliade,Cum curge profetia unei Ieremiade,Cum se razbun-un vifor zburand din nor in nor.Ruga-m-as la Erato sa cant ca Tine, barde,De nu in viata-mi toata, dar cantecu-mi de moarteSa fie ca "Blestemu"-Ti… sa-l cant, apoi sa mor.
Ca a noptii poezie,Cu-ntunericul talar,Cand se-mbina, se-mladieC-un glas tainic, lin, amar,Tu cantare intrupata!De-al aplauzelor flor,Aparand divinizata,Rapisi sufletu-mi in dor!
Ca zefirii ce adieCanturi dulci ca un fior,Cand prin flori de iasomieIsi sting sufletele lor,Astfel notele murinde,Blande, palide, incet,Zbor sub mana-ti tremurande,Ca dulci ganduri de poet.
Sau ca lira sfaramataCe rasgeme-ngrozitorCand o mana inghetataRumpe coardele-n fior,Astfel mana-ti tremurandaBate-un cantec mort si viu,Ca furtuna descrescandaCare muge a pustiu.
Esti tu nota ratacitaDin cantarea sferelor,Ce eterna, nefinita,Ingerii o canta-n cor?Esti fiinta-armonioasaCe-o gandi un serafin,Cand pe lira-i tanguioasaMana cantecul divin?
Ah, ca visul ce se-mbinaPalid, lin, incetisor,Cu o raza de luminaCe-arde geana ochilor;Tu cantare intrupata!De-al aplauzelor florDisparand divinizata,Rapisi sufletu-mi in dor!
Ostirile-i alunga in spaima inghetata,Cu sufletu-n ruina, un rege-asirian,Cum stancelor arunca durerea-i inspumataGemandul uragan.
De ce nu sunt un rege sa sfarm cu-a mea durere,De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,Sa fac sa rump-o lume ce sfasie-n tacereZdrobit sufletul meu.
Un leu pustiei rage turbarea lui fuginda,Un ocean se-mbata pe-al vanturilor joc,Si norii-si spun in tunet durerea lor muginda,Gandirile de foc.
Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,Caci mie mi-a dat soarta amara mangaiereO piatra sa ador.
Murindului speranta, turbarii razbunarea,Profetului blestemul, credintei Dumnezeu,La sinucid o umbra ce-i sperie desperarea,Nimic, nimica eu.
Nimica, doar icoana-ti, care ma invenina,Nimic, doar suvenirea surasului tau lin,Nimic decat o raza din fata ta senina,Din ochiul tau senin.
Si te iubesc, copila, cum repedea junieIubeste-n ochi de flacari al zilelor noroc,Iubesc precum iubeste pe-o alba vijelieUn ocean de foc.
Din ochi de-ar soarbe geniu slabita mea privire,De-ar tremura la sanu-mi gingasul tau mijloc,Ai pune pe-a mea frunte in vise de marireUn diadem de foc.
Si-as pune soarta lumii pe buza-ti purpurie,As pune lege lumii razandul tau delir,As face al tau zambet un secol de orgie,Si lacrimile-ti mir.
Caci te iubesc, copila, ca zeul nemurirea,Ca preotul altarul, ca spaima un azil;Ca sceptrul mana blanda, ca vulturul marirea,Ca visul pe-un copil.
Si pasu-n urma-ti zboara c-o tainica manie,Ca un smintit ce cata cu ochiu-ngalbenit,Cu fruntea-nvinetita, cu fata cenusieIcoana ce-a iubit.
La voi cobor acuma, voi suflete-amagite,Si ca sa va ard fierea, o, spirite-ametite,Blestemul il invoc;Blestemul mizantropic, cu vanata lui gheara,Ca sa va scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiaraCu fierul ars in foc.
Desi stiu c-a mea lira d-a surda o sa bataIn preajma mintii voastre de patimi imbatata,De-al patimilor dor;In preajma mintii voastre ucisa de orgie,Si putreda de spasmuri, si arsa de betie,Si seaca de amor.
O, fiarba-va mania in vinele stocite,In ochii stinsi de moarte, pe frunti invinetiteDe sange putrezit;Ca-n veci nu se va teme Profetul vre odataDe bratele slabite, puterea lesinataA junelui canit.
Ce am de-alege oare in seaca-va fiinta?Ce foc far-a se stinge, ce drept fara sa-mi minta,O, oameni morti de vii!Sa va admir curajul in vinure varsate,In sticle sfaramate, hurii nerusinateCe chiuie-n orgii?
Va vad lungiti pe patul junetii ce-ati spurcat-o,Sufland din gura boala vietii ce-ati urmat-o,Si arsi pan-in rarunchi;Sau bestiilor care pe azi il tin in fiara,Cum lingusiti privirea cea stearpa si amara,Cum cadeti in genunchi!
Sculati-va!… caci anii trecutului se-nsira,In siruri triumfale stindardul il resfira,Caci Roma a-nviat;Din nou prin glorii calca, cu fata inzeita,Cu faclele nestinse, puterea-i impietrita,Poporul imparat.
Sculati-va!… caci tromba de moarte purtatoareCu glasul ei lugubru racneste la popoareCa leul speriat;Tot ce respira-i liber, a tuturor e lumea,Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,Ci-aievea s-a serbat.
Incingeti-va spada la dantul cel de moarte,Aci va poarte vantul, cum stie sa va poarteA topai in joc!Aci va duceti valuri in mii batalioaneCum in paduri aprinse, manat in uragane,Diluviul de foc.
Vedeti cum urna crapa, cenusa reinvie,Cum murmura trecutul cu glas de bataliePoporului roman;Cum umbrele se-mbraca in zale ferecate,Si fruntile carunte le nalta de departeUn Cesar, un Traian.
Cad putredele tronuri in marea de urgie,Se sfarma de odata cu lantul de sclavieSi sceptrele de fier;In doua parti infernul portalele-si deschideSpre-a incapea cu mia rasufletele hadeTiranilor ce pier!
In darn rasuna vocea-mi de eco repetita,Va zguduie arama urechea amortitaSi simtul lesinat;Virtutea despletita si patria-ne zeieNu pot ca sa aprinza o singura scanteieIn sufletu-nghetat.
Si singur stau si caut, ca uliul care cataIn inima junimii de viata-i dezbracataUn starv spre-a-l sfasia;Ca pasarea de zboru-i din ceruri dizmetita,Ca muntele ce-n fruntea-i de nouri incretitaUn trasnet ar purta.
Dar cel putin nu spuneti ca aveti simtiminte,Ca-n veci nu se imbraca in vestede vestminteMisteriul cel sant;Caci vorba voastra suna ca plans la cununie,Ca cobea ce ingana un cant de veselie,Ca rasul la mormant.
Visuri trecute, uscate floriCe-ati fost viata vietii mele,Cand va urmam eu, cazande stele,Cum ochiul urma un meteor,
V-ati dus cu anii, ducu-va dorul,Precum cu toamna frunzele trec;Buza mi-e rece, sufletul sec,Viata mea curge uitand izvorul.
Candela stersei d-argint icoaneA lui Apolon, crezului meu,Ma topesc tainic, insa mereuDe ale patimilor orcane.
Sau ca un nour gonit de vant,Alerg pe calea vietii mele,O buha care, tipand a jele,Bantuie urma unui mormant.
Viata-mi se scurge ca si murmuraCe-o sufla-un crivat printre pustii,Ma usc ca crucea pusa-n campiiSi de blesteme mi-e neagra gura.
Imi tarasc soarta ca un vulturCe isi taraste aripa franta,Viscolul iernii moarte ii canta,Moarte, ii rade tot de-mprejur,
Am uitat mama, am uitat tata,Am uitat lege, am uitat tot;Mintea mi-e seaca, gandul netot,Pustiul arde-n inima-mi beata.
Numai prin chaos tu imi apari,Cum printre valuri a navei vela,Cum printre nouri galbena stela,Prin neagra noapte cum un fanar.
Te vad adesea frunte seninaCa si gandirea lui Dumnezeu,Sufletu-ti arde-n sufletul meuC-o flama dulce, tainica, lina.
Gandind la tine nu voi sa mor,Imi blastam insusi eu mantuirea,Orb, nebun, care blastama firea,Ce-ar vrea din frunte-i sa sting-un nor.
Dar daca gandul zilelor meleSe stinse-n mintea lui Dumnezeu,Si daca pentru sufletul meuNu-i loc aicea, ci numa-n stele:
Voi, cand mi-or duce ingerii saiPalida-mi umbra in albul munte,Sa-mi pui cununa pe a mea frunteSi sa-mi pui lira de capatai.
Turnurile misca-n doliu a lor inimi de aramaSi un inger cu-aripi negre, cu diadema de spini,Cu cantarea-i plangatoare lumea misca, lumea cheama,Precum misca vantu-n cantec fata marii de senin.
Si cu ochiul plin de lacrimi natiunea cea romana,Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurand,Vede cum prin nori se stinge stea cu flacara divinaSi aude-n cer un tunet si un gemet pe pamant…
A-ntristarii neagra-aripa peste lume se intinde,Totul tace, caci durerea este muta ca un gand,Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,Decat cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormant.
Cine-i acvila ce cade? Cine-i stanca ce se sfarma?Cine-i leul ce inchide cu durere ochii sai?Cine-i tunetul ce moare umpland lumea de alarma?…- Este Domnul Romaniei: Barbu Dimitrie Stirbey!…
Ideal pierdut in noaptea unei lumi ce nu mai este,Lume ce gandea in basme si vorbea in poezii,O! te vad, te-aud, te cuget, tanara si dulce vesteDintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alti zei.
Venere, marmura calda, ochi de piatra ce scanteie,Brat molatic ca gandirea unui imparat poet,Tu ai fost divinizarea frumusetii de femeie,A femeiei, ce si astazi tot frumoasa o revad.
Rafael, pierdut in visuri ca-ntr-o noapte instelata,Suflet imbatat de raze si d-eterne primaveri,Te-a vazut si-a visat raiul cu gradini imbalsamate,Te-a vazut plutind regina printre ingerii din cer
Si-a creat pe panza goala pe Madona dumnezeie,Cu diadema de stele, cu surasul bland, vergin,Fata pala-n raze blonde, chip de inger, dar femeie,Caci femeia-i prototipul ingerilor din senin.
Astfel eu, pierdut in noaptea unei vieti de poezie,Te-am vazut, femeie stearpa, fara suflet, fara foc,Si-am facut din tine-un inger, bland ca ziua de magie,Cand in viata pustiita rade-o raza de noroc.
Am vazut fata ta pala de o bolnava betie,Buza ta invinetita de-al coruptiei muscat,Si-am zvarlit asupra-ti, crudo, valul alb de poezie,Si paloarei tale raza inocentei eu i-am dat.
Ti-am dat palidele raze ce-nconjoara cu magieFruntea ingerului-geniu, ingerului-ideal,Din demon facui o santa, dintr-un chicot, simfonie,Din ochirile-ti murdare, ochiu-aurorei matinal.
Dar azi valul cade, crudo! dismetit din visuri sece,Fruntea mea este trezita de al buzei tale-nghetSi privesc la tine, demon, si amoru-mi stins si receMa invata cum asupra-ti eu sa caut cu dispret!
Tu imi pari ca o bacanta, ce-a luat cu-nselaciuneDe pe-o frunte de fecioara mirtul verde de martir,O fecioar-a carei suflet era sant ca rugaciunea,Pe cand inima bacantei e spasmodic, lung delir.
O, cum Rafael creat-a pe Madona dumnezeie,Cu diadema-i de stele, cu surasul bland, vergin,Eu facut-am zeitate dintr-o palida femeie,Cu inima stearpa, rece si cu suflet de venin!* * *Plangi, copila? - C-o privire umeda si rugatoarePoti din nou zdrobi si frange apostat-inima mea?La picioare-ti cad si-ti caut in ochi negri-adanci ca marea,Si sarut a tale mane, si-i intreb de poti ierta.Sterge-ti ochii, nu mai plange!… A fost cruda-nvinuirea,A fost cruda si nedreapta, fara razem, fara fond.Suflete! de-ai fi chiar demon, tu esti santa prin iubire,Si ador pe acest demon cu ochi mari, cu parul blond.
Cand privesc zilele de-aur a scripturelor romane,Ma cufund ca intr-o mare de visari dulci si senineSi in jur parca-mi colinda dulci si mandre primaveri,Sau vad nopti ce-ntind deasupra-mi oceanele de stele,Zile cu trei sori in frunte, verzi dumbravi cu filomele,Cu izvoare-ale gandirii si cu rauri de cantari.
Vad poeti ce-au scris o limba ca un fagure de miere:Cichindeal gura de aur, Mumulean glas cu durere,Prale firea cea intoarsa, Daniil cel trist si mic,Vacarescu cantand dulce a iubirii primavara,Cantemir croind la planuri din cutite si pahara,Beldiman vestind in stihuri pe razboiul inimic.
Lira de argint, Sihleanu - Donici cuib de-ntelepciune,Care, cum rar se intampla, ca sa mediteze puneUrechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomata?S-au dus toti, s-au dus cu toate pe o cale nenturnata.S-a dus Pann, finul Pepelei, cel istet ca un proverb.
Eliad zidea din visuri si din basme seculareDelta biblicelor sante, profetiilor amare,Adevar scaldat in mite, sfinx patrunsa de-nteles;Munte cu capul de piatra de furtune detunata,Sta si azi in fata lumii o enigma nesplicataSi vegheaz-o stanca arsa dintre nouri de eres.
Bolliac canta iobagul s-a lui lanturi de arama;L-ale tarii flamuri negre Carlova ostirea cheama,In prezent vrajeste umbre dintr-al secolilor plan;Si ca Byron, treaz de vantul cel salbatic al durerii,Palid stinge-Alexandrescu santa candel-a sperarii,Descifrand eternitatea din ruina unui an.
Pe-un pat alb ca un lintoliu zace lebada murinda,Zace palida vergina cu lungi gene, voce blanda -Viata-i fu o primavara, moartea-o parere de rau;Iar poetul ei cel tanar o privea cu imbatare,Si din lira curgeau note si din ochi lacrimi amareSi astfel Bolintineanu incepu cantecul sau.
Muresan scutura lantul cu-a lui voce ruginita,Rumpe coarde de arama cu o mana amortita,Cheama piatra sa invie ca si miticul poet,Smulge muntilor durerea, brazilor destinul spune,Si, bogat in saracia-i, ca un astru el apune,Preot desteptarii noastre, semnelor vremii profet.
Iar Negruzzi sterge colbul de pe cronice batrane,Caci pe mucedele pagini stau domniile romane,Scrise de mana cea veche a-nvatatilor mireni;Moaie pana in coloarea unor vremi de mult trecute,Zugraveste din nou iarasi panzele posomorateCe-aratau faptele crunte unor domni tirani, vicleni.
S-acel rege-al poeziei, vecinic tanar si ferice,Ce din frunze iti doineste, ce cu fluierul iti zice,Ce cu basmul povesteste - veselul Alecsandri,Ce-nsirand margaritare pe a stelei blonda raza,Acum secolii strabate, o minune luminoasa,Acum rade printre lacrimi cand o canta pe Dridri.
Sau visand o umbra dulce cu de-argint aripe albe,Cu doi ochi ca doua basme mistice, adance, dalbe,Cu zambirea de vergina, cu glas bland, duios, incet,El ii pune pe-a ei frunte mandru diadem de stele,O aseaza-n tron de aur, sa domneasca lumi rebele,Si iubind-o fara margini, scrie: "visul de poet".
Sau visand cu doina trista a voinicului de munte,Visul apelor adance si a stancelor carunte,Visul selbelor batrane de pe umerii de deal,El desteapta-n sanul nostru dorul tarii cei strabune,El revoaca-n dulci icoane a istoriei minune,Vremea lui Stefan cel Mare, zimbrul sombru si regal.
……………………………………..
Iara noi? noi, epigonii?… Simtiri reci, harfe zdrobite,Mici de zile, mari de patimi, inimi batrane, urate,Masti razande, puse bine pe-un caracter inimic;Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza;In noi totul e spoiala, totu-i lustru fara baza;Voi credeati in scrisul vostru, noi nu credem in nimic!
Si de-aceea spusa voastra era santa si frumoasa,Caci de minti era gandita, caci din inimi era scoasa,Inimi mari, tinere inca, desi voi sunteti batrani.S-a intors masina lumii, cu voi viitorul trece;Noi suntem iarasi trecutul, fara inimi, trist si rece;Noi in noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i strain!
Voi, pierduti in ganduri sante, convorbeati cu idealuri;Noi carpim cerul cu stele, noi manjim marea cu valuri,Caci al nostru-i sur si rece - marea noastra-i de inghet,Voi urmati cu rapejune cugetarile regine,Cand, plutind pe aripi sante printre stelele senine,Pe-a lor urme luminoase voi asemenea merg?ti.
Cu-a ei candela de aur palida intelepciune,Cu zambirea ei regala, ca o stea ce nu apune,Lumina a vietii voastre drum de roze semanat.Sufletul vostru: un inger, inima voastra: o lira,Ce la vantul cald ce-o misca cantari molcome respira;Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.
Noi? Privirea scrutatoare ce nimica nu viseaza,Ce tablourile minte, ce simtirea simuleaza,Privim reci la lumea asta - va numim vizionari.O conventie e totul; ce-i azi drept mane-i minciuna;Ati luptat lupta desarta, ati vanat tinta nebuna,Ati visat zile de aur pe-asta lume de amar.
"Moartea succede vietii, viata succede la moarte",Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, alta soarte;Oamenii din toate cele fac icoana si simbol;Numesc sant, frumos si bine ce nimic nu insemneaza,Impartesc a lor gandire pe sisteme numeroaseSi pun haine de imagini pe cadavrul trist si gol.
Ce e cugetarea sacra? Combinare maiestritaUnor lucruri nexistente; carte trista si-ncalcita,Ce mai mult o incifreaza cel ce vrea a descifra.Ce e poezia? Inger palid cu priviri curate,Voluptos joc cu icoane si cu glasuri tremurate,Strai de purpura si aur peste tarana cea grea.
Ramaneti dara cu bine, sante firi vizionare,Ce faceati valul sa cante, ce puneati steaua sa zboare,Ce creati o alta lume pe-asta lume de noroi;Noi reducem tot la pravul azi in noi, mani in ruina,Prosti si genii, mic si mare, sunet, sufletul, lumina -Toate-s praf… Lumea-i cum este… si ca dansa suntem noi.
Faclie de veghe pe umezi morminte,Un sunet de clopot in orele sfinte,Un vis ce isi moaie aripa-n amar,Astfel ai trecut de al lumii hotar.
Trecut-ai cand ceru-i campie senina,Cu rauri de lapte si flori de lumina,Cand norii cei negri par sombre palate,De luna regina pe rand vizitate.
Te vad ca o umbra de-argint stralucita,Cu-aripi ridicate la ceruri pornita,Suind, palid suflet, a norilor schele,Prin ploaie de raze, ninsoare de stele.
O raza te-nalta, un cantec te duce,Cu bratele albe pe piept puse cruce,Cand torsul s-aude l-al vrajilor caierArgint e pe ape si aur in aer.
Vad sufletu-ti candid prin spatiu cum trece;Privesc apoi lutul ramas… alb si rece,Cu haina lui lunga culcat in sicriu,Privesc la surasu-ti ramas inca viu -
Si-ntreb al meu suflet ranit de-ndoiala,De ce-ai murit, inger cu fata cea pala?Au nu ai fost juna, n-ai fost tu frumoasa?Te-ai dus spre a stinge o stea radioasa?
Dar poate acolo sa fie casteleCu arcuri de aur zidite din stele,Cu rauri de foc si cu poduri de-argint,Cu tarmuri de smirna, cu flori care cant;
Sa treci tu prin ele, o sfanta regina,Cu par lung de raze, cu ochi de lumina,In haina albastra stropita cu aur,Pe fruntea ta pala cununa de laur.
O, moartea e-un chaos, o mare de stele,Cand viata-i o balta de vise rebele;O, moartea-i un secol cu sori inflorit,Cand viata-i un basmu pustiu si urat. -
Dar poate… o! capu-mi pustiu cu furtune,Gandirile-mi rele sugrum cele bune…Cand sorii se sting si cand stelele pica,Imi vine a crede ca toate-s nimica.
Se poate ca bolta de sus sa se sparga,Sa cada nimicul cu noaptea lui larga,Sa vad cerul negru ca lumile-si cerneCa prazi trecatoare a mortii eterne…
S-atunci de-a fi astfel… atunci in vecieSuflarea ta calda ea n-o sa invie,Atunci graiu-ti dulce in veci este mut…Atunci acest inger n-a fost decat lut.
Si totusi, tarana frumoasa si moarta,De racla ta razim eu harfa mea spartaSi moartea ta n-o plang, ci mai fericescO raza fugita din chaos lumesc.
S-apoi… cine stie de este mai bineA fi sau a nu fi… dar stie oricineCa ceea ce nu e, nu simte dureri,Si multe dureri-s, putine placeri.
A fi? Nebunie si trista si goala;Urechea te minte si ochiul te-nsala;Ce-un secol ne zice ceilalti o deszic.Decat un vis sarbad, mai bine nimic.
Vad vise-ntrupate gonind dupa vise,Pan? dau in morminte ce-asteapta deschise,Si nu stiu gandirea-mi in ce o sa stang:Sa rad ca nebunii? Sa-i blestem? Sa-i plang?
La ce?… Oare totul nu e nebunie?Au moartea ta, inger, de ce fu sa fie?Au e sens in lume? Tu chip zambitor,Trait-ai anume ca astfel sa mori?De e sens intr-asta, e-ntors si ateu,Pe palida-ti frunte nu-i scris Dumnezeu.
Cand sufletu-mi noaptea veghea in estaze,Vedeam ca in vis pe-al meu inger de paza,Incins cu o haina de umbre si raze,C-asupra-mi c-un zambet aripele-a-ntins;Dar cum te vazui intr-o palida haina,Copila cuprinsa de dor si de taina,Fugi acel inger de ochiu-ti invins.
Esti demon, copila, ca numai c-o zareDin genele-ti lunge, din ochiul tau mareFacusi pe-al meu inger cu spaima sa zboare,El, veghea mea sfanta, amicul fidel?Ori poate!… O,-nchide lungi genele tale,Sa pot recunoaste trasurile-ti pale,Caci tu - tu esti el.
Noaptea potolit si vanat arde focul in camin;Dintr-un colt pe-o sofa rosa eu in fata lui privesc,Pan? ce mintea imi adoarme, pan? ce genele-mi clipesc;Lumanarea-i stinsa-n casa… somnu-i cald, molatic, lin.
Atunci tu prin intuneric te apropii surazanda,Alba ca zapada iernei, dulce ca o zi de vara;Pe genunchi imi sezi, iubito, bratele-ti imi inconjoaraGatul… iar tu cu iubire privesti fata mea palinda.
Cu-ale tale brate albe, moi, rotunde, parfumate,Tu grumazul mi-l inlantui, pe-al meu piept capul ti-l culci;S-apoi ca din vis trezita, cu manute albe, dulci,De pe fruntea mea cea trista tu dai vitele-ntr-o parte.
Netezesti incet si lenes fruntea mea cea linistitaSi gandind ca dorm, sireato, apesi gura ta de focPe-ai mei ochi inchisi ca somnul si pe frunte-mi in mijlocSi surazi, cum rade visul intr-o inima-ndragita.
O! desmiarda, pan? ce fruntea-mi este neteda si lina,O! desmiarda, pan-esti juna ca lumina cea din soare,Pan-esti clara ca o roua, pan-esti dulce ca o floare,Pan? nu-i fata mea zbarcita, pan? nu-i inima batrana.
Nilul misca valuri blonde pe campii cuprinsi de maur,Peste el cerul d-Egipet desfacut in foc si aur;Pe-al lui maluri galbii, sese, stuful creste din adanc,Flori, juvaeruri in aer, sclipesc tainice in soare,Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,Alte rosii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plang.
Si prin tufele de maturi, ce cresc verzi, adance, dese,Pasari imblanzite-n cuiburi distind penele alese,Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor.Inecat de vecinici visuri, rasarit din sfinte-izvoara,Nilul misc-a lui legenda si oglinda-i galben-claraCatre marea linistita ce ineaca a lui dor.
De-a lui maluri sunt unite campii verzi si tari ferice;Memfis colo-n departare, cu zidirile-i antice,Mur pe mur, stanca pe stanca, o cetate de giganti -Sunt gandiri arhitectonici de-o grozava maretie!Au zidit munte pe munte in antica lor trufie,I-a-mbracat cu-argint ca-n soare sa luceasca intr-un lant
Si sa para rasarita din visarile pustiei,Din nisipuri argintoase in miscarea vijeliei,Ca un gand al marii sfinte, reflectat de cerul caldS-aruncat in departare… Colo se ridic trufaseSi eterne ca si moartea piramidele-uriase,Racle ce incap in ele epopeea unui scald.
Se-nsereaza… Nilul doarme si ies stelele din strunga,Luna-n mare isi arunca chipul si prin nori le-alunga.Cine-a deschis piramida si-nauntru a intrat?Este regele: in haina de-aur ros si pietre scumpe,El intra sa vad-acolo tot trecutul. - I se rumpeAl lui suflet cand priveste peste-al vremurilor vad.
In zadar guverna regii lumea cu intelepciune,Se-nmultesc semnele rele, se-mputin faptele bune;In zadar caut-al vietii inteles nedezlegat.Iese-n noapte… s-a lui umbra lunga-ntins se desfasoaraPe-ale Nilului lungi valuri. - Astfel pe-unde de popoaraUmbra gandurilor regii se arunca-ntunecat.
Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde,Ale trestiilor sunet ce sub luna ce patrundePar a fi snopuri gigantici de lungi sulite de-argint,Toat-a apei, a pustiei si a noptii maretieSe unesc sa-mbrace mandru veche-acea imparatie,Sa invie in deserturi sir de visuri ce te mint.
Raul sfant ne povesteste cu-ale undelor lui gureDe-a izvorului sau taina, despre vremi apuse, sure,Sufletul se-mbata-n visuri care-aluneca in zbor.Palmii risipiti in cranguri auriti de-a lunei raza,Nalta zveltele lor trunchiuri. - Noaptea-i clara, luminoasa,Undele viseaza spume, cerurile-nsira nori.
Si in templele marete, colonade-n marmuri albe,Noaptea zeii se preimbla in vestmintele lor dalbe,Si al preotilor cantec suna-n harfe de argint;Si la vantul din pustie, la racoarea noptii bruna,Piramidele din crestet aiurind si jalnic sunaSi salbatec se plang regii in giganticul mormant.
In zidirea cea antica, sus in frunte-i turnul maur.Magul priivea pe ganduri in oglinda lui de aur,Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun.El in mic priveste-acolo caile lor tainuiteSi cu varga zugraveste drumurile lor gasite:Au aflat samburul lumii, tot ce-i drept, frumos si bun.
Si se poate ca spre raul unei ginti efeminate,Regilor patati de crime, preotimei desfranate,Magul, paza razbunarii, a cetit semnul intors;S-atunci vantul ridicat-a tot nisipul din pustiuri,Astupand cu el orase, ca gigantice sicriuriUnei ginti ce fara viata-ngreuia pamantul stors.
Uraganu-acum alearga pan? ce caii lui il crapaSi in Nil numai desertul nisipisul si-l adapa,Asternandu-l peste campii cei odata infloriti.Memfis, Teba, tara-ntreaga coperita-i de ruine,Prin desert strabat salbatec mari familii beduine,Sorind viata lor de basme pe campie nisipiti.
Dar s-acum turburand stele pe-ale Nilului lungi unde,Noaptea flamingo cel rosu apa-ncet, incet patrunde,S-acum luna arginteste tot Egipetul antic;S-atunci sufletul viseaza toat-istoria straveche,Glasuri din trecut strabate l-a prezentului ureche,Din a valurilor sfada prorociri se aridic.
S-atunci Memfis se inalta, argintos gand al pustiei,Inchegare maiestrita din suflarea vijeliei…Beduini ce stau in luna, o minune o privesc,Povestindu-si basme mandre imbracate-n flori si steleDe orasul care iese din pustiile de jele;Din pamant si de sub mare s-aud sunete ce cresc.
Marea-n fund clopote are care suna-n orice noapte;Nilu-n fund gradine are, pomi cu mere de-aur coapte;Sub nisipul din pustie cufundat e un popor,Ce cu-orasele-i deodata se trezeste si se duceSus in curtile din Memfis, unde-n sali lumina luce;Ei petrec in vin si-n chiot orice noapte pan-in zori.
Ah! garafa pantecoasa doar de sfesnic mai e bunaSi mucoasa lumanare sfaraind saul si-l ardeSi-n aceasta saracie, te inspira, canta barde -Bani n-am mai vazut de-un secol, vin n-am mai baut de-o luna.
Un regat pentr-o tigara, s-umplu norii de zapadaCu himere!… Dar de unde? Scartaie de vant fereasta,In pod miauna motanii - la curcani vanata-i creastaSi cu pasuri melancolici meditand umbla-n ograda.
Uh! ce frig… imi vad suflarea, - si caciula cea de oaiePe urechi am tras-o zdravan - iar de coate nici ca-mi pasaCa tiganul, care baga degetul prin rara casaDe navod - cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.
Cum nu sunt un soarec, Doamne - macar totusi are blana -Mi-as manca cartile mele - nici ca mi-ar pasa de ger…Mi-ar parea superba, dulce o bucata din Homer,Un palat, borta-n parete si nevasta - o icoana.
Pe pareti cu colb, pe podul cu lungi panze de painjenRoiesc plosnitele rosii, de ti-i drag sa te-uiti la ele!Greu li-i de mindir de paie, si apoi din biata-mi pieleNici ca au ce sa mai suga. - Intr-un roi mai de un stanjen
Au iesit la promenada - ce petrecere gentila!Plosnita ceea-i batrana, cuvios in mers paseste;Cela-i cavaler… e iute… oare stie frantuzeste?Cea ce-ncunjura multimea i-o romantica copila.
Bruh! mi-i frig. - Iata pe mana cum codeste-un negru purecSa-mi moi degetul in gura - am sa-l prind - ba las saracul!Pripasit la vreo femeie, stiu ca ar vedea pe dracul -Dara eu - ce-mi pasa mie - bietul "ins!" la ce sa-l purec?
Si motanul toarce-n soba de blazat ce-i. Mai motane,Vina-ncoa sa stam de vorba, unice amic si ornic;De-ar fi-n lume-un sat de mate, zau! ca-n el te-as pune vornic,Ca sa stii si tu odata boieria ce-i, sarmane!
Oare ce gandeste hatrul de sta ghem si toarce-ntruna?Ce idei se-nsira dulce in mateasca-i fantazie?Vro cucoana cu-alba blana cu amoru-i il imbie,Rendez-vous i-a dat in sura, ori in pod, in gavauna?
De-ar fi-n lume numai mate - tot poet as fi? Tot una:Mieunand in ode nalte, tragic miorlaind - un Garrick,Ziua tologit in soare, pandind cozile de soaricNoaptea-n pod, cerdac si stresini heinizand duios la luna.
Filosof de-as fi - simtirea-mi ar fi vecinic la aman!In prelegeri populare idealele le aparSi junimei generoase, domnisoarele ce scaparLe arat ca lumea vis e - un vis sarbad - de motan.
Sau ca popa colo-n templul, inchinat fiintei careDupa chip s-asemanare a creat matescul neam,As striga: o motanime! motanime! Vai… HaramDe-al tau suflet motanime, nepostind postul cel mare.
Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii,Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minteCe destinul motanimei il desfasura-nainte!Ah! atei, nu tem ei iadul s-a lui duhuri - liliecii?
Anathema sit! - Va scuipe oricare motan de treaba,Nu vedeti ce-ntelepciune e-n faptura voastra chiara?O motani fara de suflet! - La zgariet el v-a dat ghiaraSi la tors v-a dat mustete - vreti sa-l pipaiti cu laba?
Ii! ca in clondir se stinge capetelul de lumina!Mosule, mergi de te culca, nu vezi ca s-a-ntunecat?Sa visam favori si aur, tu-n cotlon si eu in pat.De-as putea sa dorm incalea. - Somn, a gandului odina,
O, acopere fiinta-mi cu-a ta muta armonie,Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e tot una:De-oi petrece-nca cu mate si cu pureci si cu luna,Ori de nu - cui ce-i aduce? - Poezie - saracie!
Noaptea-n Doma intristata, prin lumini ingalbeniteA facliilor de ceara care ard langa altare -Pe cand bolta-n fundul Domei sta intunecoasa, mare,Nepatrunsa de-ochii rosii de pe mucuri ostenite,
In biserica pustie, langa arcul in parete,Genuncheata sta pe trepte o copila ca un inger;Pe-a altarului icoana, in de raze rosii frangeri,Palida si mohorata Maica Domnlui se vede.
O faclie e infipta intr-un stalp de piatra sura;Lucii picaturi de smoala la pamant cad sfaraindSi cununi de flori uscate fasaiesc amirosindS-a copilei rugaciune tainic sopotit murm?ra.
Cufundat in intuneric, lang-o cruce marmurita,Intr-o umbra neagra, deasa, ca un demon El vegheaza,Coatele pe bratul crucii le destinde si le-asaza.Ochii cufundati in capu-i, fruntea trista si-ncretita.
Si barbia lui s-apasa de al pietrei umar rece,Parul sau negru ca noaptea peste-al marmurei brat alb;Abia candela cea trista cu reflectul ei roz-albBland o raza mai arunca ce peste-a lui fata trece.
Ea un inger ce se roaga - El un demon ce viseaza;Ea o inima de aur - El un suflet apostat;El in umbra lui fatala, sta-ndaratnic rezemat -La picioarele Madonei, trista, sfanta, Ea vegheaza.
Pe un mur inalt si rece de o marmura curata,Alba ca zapada iernei, lucie ca apa lina,Se rasfrange ca-n oglinda a copilei umbra plina -Umbra ei, ce ca si dansa sta in ruga-ngenuncheata.
Ce-ti lipseste oare tie, blond copil cu-a ta marire,Cu de marmur-alba fata si cu manile de ceara,Val - o negura diafana mestecata-n stele; claraE privirea-ti inocenta sub a genelor umbrire;
Ce-ti lipseste sa fii inger - aripi lungi si constelate.Dar ce vad: Pe-a umbrei tale umeri vii ce se intinde?Doua umbre de aripe ce se misca tremurande,Doua aripe de umbra catre ceruri ridicate.
O, nu-i umbra ei aceea - este ingeru-i de paza;Langa marmura cea alba vad fiinta-i aeriana.Peste viata-i inocenta, viata lui cea santa plana,Langa dansa el se roaga, langa ea ingenuncheaza.
Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un inger este,Insa aripele-i albe lumea-a le vedea nu poate;Muri sfintiti de-a omenirii rugaciuni indelungateVad aripele-i diafane si de dansele dau veste.
Te iubesc! - era sa strige demonul in a lui noapte,Dara umbra-naripata a lui buze le inmoaie;Nu spre-amor, spre-nchinaciune el genunchii-si incovoaieSi asculta dus din lume a ei dulci si timizi soapte.
……………………………………
Ea? - O fiica e de rege, blonda-n diadem de stele,Trece-n lume fericita, inger, rege si femeie;El rascoala in popoare a distrugerii scanteieSi in inimi pustiite samana gandiri rebele.
Despartiti de-a vietii valuri, intre el si intre dansaVeacuri sunt de cugetare, o istorie,-un popor,Cateodat? - desi arare - se-ntalnesc, si ochii lorSe privesc, par a se soarbe in dorinta lor aprinsa.
Ochii ei cei mari, albastri, de blandete dulci si moi,Ce adanc patrund in ochii lui cei negri furtunosi!Si pe fata lui cea slaba trece-usor un nour ros -Se iubesc… Si ce departe sunt deolalta amandoi!
A venit un rege palid, si coroana sa antica,Grea de glorii si putere, l-a ei poale-ar fi depus,Pe-ale tronului covoare ea piciorul de-ar fi pusSi in mana-i insceptrata mana ei ingusta, mica.
Dara nu - mute ramas-au buzele-i abia deschise,Muta inima in pieptu-i, mana ei trasa-ndarat.In a sufletului taina, ea iubea. Clar si incetSe ivea fata de demon feciorestilor ei vise.
Ea-l vedea miscand poporul cu idei reci, indraznete;Ce puternic e - gandi ea, cu-amoroasa dulce spaima;El prezentul il rascoala cu-a gandirilor lui faimaContra tot ce gramadira veacuri lungi si frunti marete.
El ades suit pe-o piatra cu turbare se-nfasoaraIn stindardul ros si fruntea-i aspra-adanca, incretita,Parea ca o noapte neagra de furtune-acoperita,Ochii fulgerau si vorba-i trezea furia vulgara.
…………………………………….
Pe un pat sarac asuda intr-o lunga agonieTanarul. O lampa-ntinde limb-avara si subtire,Sfaraind in aer bolnav. - Nimeni nu-i stie de stire,Nimeni soarta-i n-o-mblanzeste, nimeni fruntea nu-i mangaie.
Ah! acele ganduri toate indreptate contra lumei,Contra legilor ce-s scrise, contra ordinii-mbracateCu-a lui Dumnezeu numire - astazi toate-s indreptateContra inimii murinde, sufletul vor sa-i sugrume!
A muri fara speranta! Cine stie-amaraciuneaCe-i ascunsa-n aste vorbe? - Sa te simti neliber, mic,Sa vezi marile-aspiratii ca-s reduse la nimic,Ca domnesc in lume rele caror nu te poti opune,
C-opunandu-te la ele, tu viata-ti risipesti -Si cand mori sa vezi ca-n lume vietuit-ai in zadar:O astfel de moarte-i iadul. Alte lacrimi, alt amarMai crud nici e cu putinta. Simti ca nimica nu esti.
Si acele ganduri negre mai nici a muri nu-l lasa.Cum a intrat el in viata? Cat amor de drept si bine,Cata sincera fratie adusese el cu sine?Si rasplata? - Amararea, care sufletu-i apasa.
Dar prin negurile negre, care ochii ii acopar,Se apropie-argintoasa umbra nalt-a unui inger,Se asaza lin pe patu-i; ochii lui orbiti de plangeriEa-i saruta. De pe dansii negurile se descopar…
Este Ea. C-o multumire adanca, nemaisimtita,El in ochii ei se uita. - Mandra-i de induiosere;Ceasul ultim ii impaca toata viata-i de durere;Ah! sopteste el pe moarte - cine esti ghicesc, iubita.
Am urmat pamantul ista, vremea mea, viata, poporul,Cu gandirile-mi rebele contra cerului deschis;El n-a vrut ca sa condamne pe demon, ci a trimisPre un inger sa ma-mpace, si-mpacarea-i… e amorul.
- Iar te-ai cufundat in steleSi in nori si-n ceruri nalte?De nu m-ai uita incalte,Sufletul vietii mele.
In zadar rauri in soareGramadesti-n a ta gandireSi campiile asireSi intunecata mare;
Piramidele-nvechiteUrca-n cer varful lor mare -Nu cata in departareFericirea ta, iubite!
Astfel zise mititica,Dulce netezindu-mi parul.Ah! ea spuse adevarul;Eu am ras, n-am zis nimica.
- Hai in codrul cu verdeata,Und-izvoare plang in vale,Stanca sta sa se pravaleIn prapastia mareata.
Acolo-n ochi de padure,Langa balta cea seninaSi sub trestia cea linaVom sedea in foi de mure.
Si mi-i spune-atunci povestiSi minciuni cu-a ta gurita,Eu pe-un fir de romanitaVoi cerca de ma iubesti.
Si de-a soarelui calduraVoi fi rosie ca marul,Mi-oi desface de-aur parul,Sa-ti astup cu dansul gura.
De mi-i da o sarutare,Nime-n lume n-a s-o stie,Caci va fi sub palarie -S-apoi cine treaba are!
Cand prin crengi s-a fi ivitLuna-n noaptea cea de vara,Mi-i tinea de subsuoara,Te-oi tinea de dupa gat.
Pe carare-n bolti de frunze,Apucand spre sat in vale,Ne-om da sarutari pe cale,Dulci ca florile ascunse.
Si sosind l-al portii prag,Vom vorbi-n intunecime:Grija noastra n-aib-o nime,Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?
Inc-o gura - si dispare…Ca un stalp eu stam in luna!Ce frumoasa, ce nebunaE albastra-mi, dulce floare!
…………………..
Si te-ai dus, dulce minune,S-a murit iubirea noastra -Floare-albastra! floare-albastra!…Totusi este trist in lume!
Pe banci de lemn, in scunda taverna mohorata,Unde patrunde ziua printre feresti murdare,Pe langa mese lunge, statea posomorata,Cu fete-ntunecoase, o ceata pribegita,Copii saraci si sceptici ai plebei proletare.
Ah! - zise unul - spuneti ca-i omul o luminaPe lumea asta plina de-amaruri si de chin?Nici o scanteie-ntr-insul nu-i candida si plina,Murdara este raza-i ca globul cel de tina,Asupra carui dansul domneste pe deplin.
Spuneti-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se ingradiraCu-averea si marirea in cercul lor de legi;Prin bunuri ce furara, in veci vezi cum conspiraContra celor ce dansii la lucru-i osandiraSi le subjuga munca vietii lor intregi.
Unii plini de placere petrec a lor viata,Trec zilele voioase si orele surad.In cupe vin de ambra - iarna gradini, verdeata,Vara petreceri, Alpii cu fruntile de gheata -Ei fac din noapte ziua s-a zilei ochi inchid.
Virtutea pentru dansii ea nu exista. InsaV-o predica, caci trebui sa fie brate tari,A statelor greoaie cara trebuie-mpinseSi trebuiesc luptate razboaiele aprinse,Caci voi murind in sange, ei pot sa fie mari.
Si flotele puternice s-armatele faloase,Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,S-acele milioane ce in gramezi luxoaseSunt stranse la bogatul, pe cel sarac apasa,Si-s supte din sudoarea prostitului popor.
Religia - o fraza de dansii inventataCa cu a ei putere sa va aplece-n jug,Caci de-ar lipsi din inimi speranta de raspalta,Dupa ce-amar muncirati mizeri viata toata,Ati mai purta osanda ca vita de la plug?
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vedereaSi v-a facut sa credeti ca veti fi rasplatiti…Nu! moartea cu viata a stins toata placerea -Cel ce in asta lume a dus numai durereaNimic n-are dincolo, caci morti sunt cei muriti.
Minciuni si fraze-i totul ce statele sustine,Nu-i ordinea fireasca ce ei a fi sustin;Averea sa le aperi, marirea s-a lor bine,Ei bratul tau inarma ca sa lovesti in tine,Si pe voi contra voastra la lupta ei va man.
De ce sa fiti voi sclavii milioanelor nefaste,Voi, ce din munca voastra abia puteti trai?De ce boala si moartea sa fie partea voastra,Cand ei in bogatia cea splendida si vastaPetrec ca si in ceruri, n-au timp nici de-a muri?
De ce uitati ca-n voi e si numar si putere?Cand vreti, puteti prea lesne pamantul sa-mpartiti.Nu le mai faceti ziduri unde sa-nchid-avere,Pe voi unde sa-nchida, cand impinsi de durereVeti crede c-aveti dreptul si voi ca sa traiti.
Ei ingraditi de lege, placerilor se lasa,Si sucul cel mai dulce pamantului i-l sug;Ei cheama-n voluptatea orgiei zgomotoaseDe instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:Frumsetile-ne tineri batranii lor distrug.
Si de-ntrebati atuncea, voua ce va ramane?Munca, din care dansii se-mbata in placeri,Robia viata toata, lacrimi pe-o neagra pane,Copilelor patate mizeria-n rusine…Ei tot si voi nimica; ei cerul, voi dureri!
De lege n-au nevoie - virtutea e usoaraCand ai ce-ti trebuieste… Iar legi sunt pentru voi,Voua va pune lege, pedepse va masoaraCand mana v-o intindeti la bunuri zambitoare,Caci nu-i iertat nici bratul teribilei nevoi.
Zdrobiti oranduiala cea cruda si nedreapta,Ce lumea o imparte in mizeri si bogati!Atunci cand dupa moarte rasplata nu v-asteapta,Faceti ca-n asta lume sa aiba parte dreapta,Egala fiecare, si sa traim ca frati!
Sfarmati statuia goala a Venerei antice,Ardeti acele panze cu corpuri de ninsori;Ele starnesc in suflet ideea nefericeA perfectiei umane si ele fac sa piceIn ghearele uzurei copile din popor!
Sfarmati tot ce atata inima lor bolnava,Sfarmati palate, temple, ce crimele ascund,Zvarliti statui de tirani in foc, sa curga lava,Sa spele de pe pietre pana si urma sclavaCelor ce le urmeaza pan? la al lumii fund!
Sfarmati tot ce arata mandrie si avere,O! dezbracati viata de haina-i de granit,De purpura, de aur, de lacrimi, de urat -Sa fie un vis numai, sa fie o parere,Ce far?de patimi trece in timpul nesfarsit.
Ziditi din darmature gigantici piramideCa un memento mori pe al istoriei plan;Aceasta este arta ce sufletu-ti deschideNaintea veciniciei, nu corpul gol ce radeCu mutra de vanduta, cu ochi vil si viclean.
O! aduceti potopul, destul voi asteptaratiCa sa vedeti ce bine prin bine o sa ias?;Nimic… Locul hienei il lua cel vorbaret,Locul cruzimii vechie, cel lins si pizmataret.Formele se schimbara, dar raul a ramas.
Atunci va veti intoarce la vremile-aurite,Ce mitele albastre ni le soptesc ades,Placerile egale egal vor fi-mpartite,Chiar moartea cand va stinge lampa vietii finiteVi s-a parea un inger cu parul blond si des.
Atunci veti muri lesne fara de-amar si grija,Feciorii-or trai-n lume cum voi ati vietuit,Chiar clopotul n-a plange cu limba lui de spijaPentru acel de care norocul avu grija;Nimeni de-a plange n-are, el traiul si-a trait.
Si boale ce mizeria s-averea nefireascaLe nasc in oameni, toate cu-ncetul s-or topi;Va creste tot ce-n lume este menit sa creasca,Va bea pan-in fund cupa, pan? va vrea s-o zdrobeasca,Caci va muri cand nu va avea la ce trai.