Cu mane zilele-ti adaogi,Cu ieri viata ta o scaziSi ai cu toate astea-n fataDe-a pururi ziua cea de azi.
Cand unul trece, altul vineIn asta lume a-l urma,Precum cand soarele apuneEl si rasare undeva.
Se pare cum ca alte valuriCobor mereu pe-acelasi vad,Se pare cum ca-i alta toamna,Ci-n veci aceleasi frunze cad.
Naintea noptii noastre imblaCraiasa dulcii dimineti;Chiar moartea insasi e-o parereSi un visternic de vieti.
Din orice clipa trecatoareAst adevar il inteleg,Ca sprijina vecia-ntreagaSi-nvarte universu-ntreg.
De-aceea zboare anu-acestaSi se cufunde in trecut,Tu ai s-acum comoara-ntregaCe-n suflet pururi ai avut.
Cu mane zilele-ti adaogi,Cu ieri viata ta o scazi,Avand cu toate astea-n fataDe-a purure ziua de azi.
Privelistile sclipitoare,Ce-n repezi siruri se distern,Repaosa nestramutateSub raza gandului etern.
Peste varfuri trece luna,Codru-si bate frunza lin,Dintre ramuri de arinMelancolic cornul suna.
Mai departe, mai departe,Mai incet, tot mai incet,Sufletu-mi nemangaietIndulcind cu dor de moarte.
De ce taci, cand fermecataInima-mi spre tine-ntorn?Mai suna-vei dulce corn,Pentru mine vre odata?
Somnoroase pasarelePe la cuiburi se aduna,Se ascund in ramurele -Noapte buna!
Doar izvoarele suspina,Pe cand codrul negru tace;Dorm si florile-n gradina -Dormi in pace!
Trece lebada pe apeIntre trestii sa se culce -Fie-ti ingerii aproape,Somnul dulce!
Peste-a noptii feerieSe ridica mandra luna,Totu-i vis si armonie -Noapte buna!
De-or trece anii cum trecura,Ea tot mai mult imi va plac?,Pentru ca-n toat-a ei fapturaE-un "nu stiu cum" s-un "nu stiu ce".
M-a fermecat cu vro scanteieDin clipa-n care ne vazum?Desi nu e decat femeie,E totusi altfel, "nu stiu cum".
De-aceea una-mi este mieDe ar vorbi, de ar tac?;Dac-al ei glas e armonie,E si-n tacerea-i "nu stiu ce".
Astfel, robit de-aceeasi jalePetrec mereu acelasi drum…In taina farmecelor saleE-un "nu stiu ce" s-un "nu stiu cum".
Lasa-ti lumea ta uitata,Mi te da cu totul mie,De ti-ai da viata toata,Nime-n lume nu ne stie.
Vin? cu mine, ratacestePe carari cu cotituri,Unde noaptea se trezesteGlasul vechilor paduri.
Printre crengi scanteie stele,Farmec dand cararii stramte,Si afara doar de eleNime-n lume nu ne simte.
Parul tau ti se desprindeSi frumos ti se mai sede,Nu zi ba de te-oi cuprinde,Nime-n lume nu ne vede.
Tanguiosul bucium suna,L-ascultam cu-atata drag,Pe cand iese dulcea lunaDintr-o rariste de fag.
Ii raspunde codrul verdeFermecat si dureros,Iara sufletu-mi se pierdeDupa chipul tau frumos.
Te desfaci c-o dulce sila,Mai nu vrei si mai te lasi,Ochii tai sunt plini de mila,Chip de inger dragalas.
Iata lacul. Luna plina,Poleindu-l, il strabate;El, aprins de-a ei lumina,Simte-a lui singuratate.
Tremurand cu unde-n spume,Intre trestie le farmaSi visand o-ntreaga lumeTot nu poate sa adoarma.
De-al tau chip el se patrunde,Ca oglinda il alege -Ce privesti zambind in unde?Esti frumoasa, se-ntelege.
Inaltimile albastrePleaca zarea lor pe dealuri,Aratand privirii noastreStele-n ceruri, stele-n valuri.
E-un miros de tei in cranguri,Dulce-i umbra de rachitiSi suntem atat de singuriSi atat de fericiti!
Numai luna printre ceataVarsa apelor vapaie,Si te afla stransa-n brate,Dulce dragoste balaie.
Te duci si ani de suferintaN-or sa te vaza ochii-mi tristi,Inamorati de-a ta fiinta,De cum zambesti, de cum te misti.
Si nu e bland ca o povesteAmorul meu cel dureros,Un demon sufletul tau esteCu chip de marmura frumos.
In fata farmecul paloriiSi ochi ce scanteie de vii,Sunt umezi infioratorii,De lingusiri, de viclenii.
Cand ma atingi, eu ma cutremur,Tresar la pasul tau cand treci,De-al genei tale gingas tremurAtarna viata mea de veci.
Te duci si rau n-o sa-mi mai paraDe-acum de ziua cea de ieri,Ca nu am fost victima iaraNeinduratelor dureri.
C-auzu-mi n-o sa-l mai intuneciCu-a gurii dulci suflari fierbinti,Pe funte-mi mana n-o s-o luneciCa sa ma faci sa-mi ies din minti.
Puteam numiri defaimatoareIn gandul meu sa-ti iscodesc,Si te uram cu-nversunare,Te blestemam, caci te iubesc.
De-acum nici asta nu-mi ramaneSi n-o sa am ce blestema,Ca azi va fi ziua de mane,Ca mani toti anii s-or urma -
O toamna care intarziePe-un istovit si trist izvor;Deasupra-i frunzele pustie -A mele visuri care mor.
Viata-mi pare-o nebunieSfarsita far-a fi-nceput,In toata neagra vecinicieO clipa-n brate te-am tinut.
De-atunci pornind a lui aripeS-a dus pe veci norocul meu -Reda-mi comoara unei clipeCu ani de parere de rau!
Din valurile vremii, iubita mea, rasaiCu bratele de marmur, cu parul lung, balai -Si fata stravezie ca fata albei ceriSlabita e de umbra duioaselor dureri!Cu zambetul tau dulce tu mangai ochii mei,Femeie intre stele si stea intre femeiSi, intorcandu-ti fata spre umarul tau stang,In ochii fericirii ma uit pierdut si plang.
Cum oare din noianul de neguri sa te rump,Sa te ridic la pieptu-mi, iubite inger scump,Si fata mea in lacrimi pe fata ta s-o plec,Cu sarutari aprinse suflarea sa ti-o-necSi mana friguroasa s-o incalzesc la san,Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o tin.
Dar vai, un chip aievea nu esti, astfel de treciSi umbra ta se pierde in negurile reci,De ma gasesc iar singur cu bratele in josIn trista amintire a visului frumos…Zadarnic dupa umbra ta dulce le intind:Din valurile vremii nu pot sa te cuprind.
- Ce te legeni, codrule,Fara ploaie, fara vant,Cu crengile la pamant?- De ce nu m-as legana,Daca trece vremea mea!Ziua scade, noaptea cresteSi frunzisul mi-l rareste.Bate vantul frunza-n dunga -Cantaretii mi-i alunga;Bate vantul dintr-o parte -Iarna-i ici, vara-i departe.Si de ce sa nu ma plec,Daca pasarile trec!Peste varf de ramureleTrec in stoluri randurele,Ducand gandurile meleSi norocul meu cu ele.Si se duc pe rand, pe rand,Zarea lumii-ntunecand,Si se duc ca clipele,Scuturand aripele,Si ma lasa pustiit,Vestejit si amortitSi cu doru-mi singurel,De ma-ngan numai cu el!
La mijloc de codru desToate pasarile ies,Din huceag de alunis,La voiosul luminis,Luminis de langa balta,Care-n trestia inaltaLeganandu-se din unde,In adancu-i se patrundeSi de luna si de soareSi de pasari calatoare,Si de luna si de steleSi de zbor de randureleSi de chipul dragei mele.
Mai am un singur dor:In linistea seriiSa ma lasati sa morLa marginea marii;Sa-mi fie somnul linSi codrul aproape,Pe-ntinsele apeSa am un cer senin.Nu-mi trebuie flamuri,Nu voi sicriu bogat,Ci-mi impletiti un patDin tinere ramuri.
Si nime-n urma meaNu-mi planga la crestet,Doar toamna glas sa deaFrunzisului vested.Pe cand cu zgomot cadIzvoarele-ntr-una,Alunece lunaPrin varfuri lungi de brad.Patrunza talangaAl serii rece vant,Deasupra-mi teiul sfantSa-si scuture creanga.
Cum n-oi mai fi pribeagDe-atunci inainte,M-or troieni cu dragAduceri aminte.Luceferi, ce rasarDin umbra de cetini,Fiindu-mi prieteni,O sa-mi zambeasca iar.Va geme de patemiAl marii aspru cant…Ci eu voi fi pamantIn singuratate-mi.
DE-OI ADORMI…(varianta)
De-oi adormi curandIn noaptea uitarii,Sa ma duceti tacandLa marginea marii.
Nu voi sicriu bogat,Faclie si flamuri,Ci-mi impletiti un patDin tinere ramuri.
Sa-mi fie somnul linSi codrul aproape,Luceasc-un cer seninPe-adancile ape,
Care-n dureri adanciSe nalta la maluri,S-ar atarna de stanciCu brate de valuri,
Se nalta, dar recadSi murmura-ntr-una,Cand pe paduri de bradAluneca luna.
Si nime-n urma meaNu-mi planga la crestet,Doar moartea glas sa deaFrunzisului vested.
Sa treaca lin prin vantAtotstiutoarea,Deasupra-mi teiul sfantSa-si scuture floarea.
Cum n-oi mai fi pribeagDe-atunci inainte,M-or troieni cu dragAduceri aminte,
Ce n-or sti ca privescO lume de patemi,Pe cand liane crescPe singuratate-mi.
NU VOI MORMANT BOGAT(varianta)
Nu voi mormant bogat,Cantare si flamuri,Ci-mi impletiti un patDin tinere ramuri.Si nime-n urma meaNu-mi planga la crestet,Frunzisului vestedDoar vantul glas sa-i dea.In linistea sariiSa ma-ngropati, pe candTrec stoluri greu zburandLa marginea marii.
Sa-mi fie somnul linSi codrul aproape,Luceasca cer seninEternelor ape,Care din vai adanciSe-nalta la maluri,Cu brate de valuriS-ar atarna de stanci -Si murmura-ntr-unaCand spumegand recad,Iar pe paduri de bradAlunece luna.
Reverse dulci scanteiAtotstiutoarea,Deasupra-mi crengi de teiSa-si scuture floarea.Nemaifiind pribeagDe-atunci inainte,Aduceri aminteM-or coperi cu dragSi stinsele patemiLe-or troieni cazand,Uitarea intinzandPe singuratate-mi.
IAR CAND VOI FI PAMANT(varianta)
Iar cand voi fi pamant,In linistea serii,Sapati-mi un mormantLa marginea marii.
Nu voi sicriu bogat,Podoabe si flamuri,Ci-mi impletiti un patDin vestede ramuri.
Sa-mi fie somnul linSi codrul aproape,Sa am un cer seninPe-adancile ape.
S-aud cum blande cadIzvoarele-ntr-una,Pe varfuri lungi de bradAlunece luna.
S-aud pe valuri vant,Din munte talanga,Deasupra-mi teiul sfantSa-si scuture creanga.
Si cum n-oi suferiDe-atuncea-nainte,Cu flori m-or troieniAduceri aminte.
Si cum va incetaAl inimii zbucium,Ce dulce-mi va sunaCantarea de bucium!
Vor arde-n preajma meaLuminile-n dealuri,Izbind s-or framantaEternele valuri.
Si nime-n urma meaNu-mi planga la crestet,Ci codrul vant sa deaFrunzisului vested.
Luceferii de focPrivi-vor din cetiniMormant far? de norocSi fara prietini.
Multe flori sunt, dar putineRod in lume o sa poarte,Toate bat la poarta vietii,Dar se scutur multe moarte.
E usor a scrie versuriCand nimic nu ai a spune,Insirand cuvinte goaleCe din coada au sa sune.
Dar cand inima-ti framantaDoruri vii si patimi multe,S-a lor glasuri a ta minteSta pe toate sa le-asculte,
Ca si flori in poarta vietiiBat la portile gandirii,Toate cer intrare-n lume,Cer vesmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,Pentru propria-ti viata,Unde ai judecatorii,Nenduratii ochi de gheata?
Ah! atuncea ti se pareCa pe cap iti cade cerul:Unde vei gasi cuvantulCe exprima adevarul?
Critici voi, cu flori deserte,Care roade n-ati adus -E usor a scrie versuriCand nimic nu ai de spus.
Ce cauti unde bate lunaPe-un alb izvor tremuratorSi unde pasarile-ntr-unaSe-ntrec cu glas ciripitor?N-auzi cum frunzele-n poianaSoptesc cu zgomotul de guriCe se saruta, se harjoanaIn umbr-adanca de paduri?
In cea oglinda miscatoareVrei sa privesti un straniu joc,O apa vecinic calatoareSub ochiul tau ramas pe loc?S-a desprimavarat padurea,E-o noua viata-n orice zvon,Si numai tu gandesti aiurea,Ca tanarul Endymion.
De ce doresti singuratateSi glasul tainic de izvor?S-auzi cum codrul funza-si bate,S-adormi pe verdele covor?Iar prin lumina cea rarita,Din valuri reci, din umbre moi,S-apar-o zana linistitaCu ochii mari, cu umeri goi?
Ah! acum crengile le-ndoaieManute albe de omat,O fata dulce si balaie,Un trup inalt si mladiet.Ur arc de aur pe-al ei umar,Ea trece mandra la vanatSi peste frunze fara numarAbia o urma a lasat.
Din noaptea vecinicei uitariIn care toate curg,A vietii noastre desmierdariSi raze din amurg,
De unde nu mai strabatuNimic din ce-au apus -As vrea odata-n viata tuSa te inalti in sus.Si daca ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,Tu ma priveste linistitCu stinsele lumini.Si daca glasul adorat
N-o spune un cuvant,Tot inteleg ca m-ai chematDincolo de mormant.
Sara pe deal buciumul suna cu jale,Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,Apele plang, clar izvorand in fantane;Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.
Luna pe cer trece-asa sfanta si clara,Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,Stelele nasc umezi pe bolta senina,Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.
Nourii curg, raze-a lor siruri despica,Stresine vechi casele-n luna ridica,Sartaie-n vant cumpana de la fantana,Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana.
Si osteniti oameni cu coasa-n spinareVin de la camp; toaca rasuna mai tare,Clopotul vechi imple cu glasul lui sara,Sufletul meu arde-n iubire ca para.
Ah! in curand satul in vale-amuteste;Ah! in curand pasu-mi spre tine grabeste:Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga,Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga.
Ne-om razima capetele-unul de altulSi surazand vom adormi sub inaltul,Vechiul salcam. - Astfel de noapte bogata,Cine pe ea n-ar da viata lui toata?
In ochii mei acuma nimic nu are pretCa taina ce ascunde a tale frumuseti;Caci pentru care alta minune decat tineMi-as risipi o viata de cugetari seninePe basme si nimicuri, cuvinte cumpanind,Cu pieritorul sunet al lor sa te cuprind,In lanturi de imagini duiosul vis sa-l ferec,Sa-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n intunerec.
…………………………………..
Si azi cand a mea minte, a farmecului roaba,Din orisice durere iti face o podoaba,Si cand rasai nainte-mi ca marmura de clara,Cand ochiul tau cel mandru straluce in afara,Intunecand privirea-mi, de nu pot sa vad incaCe-adanc trecut de ganduri e-n noaptea lui adanca,Azi cand a mea iubire e-atata de curataCa farmecul de care tu esti impresurata,Ca setea cea eterna ce-o au dupaolaltaLumina de-ntunerec si marmura de dalta,Cand dorul meu e-atata de-adanc si-atat de sfantCum nu mai e nimica in cer si pe pamant,Cand e o-namorare de tot ce e al tau,De-un zambet, de-un cutremur, de bine si de rau,Cand esti enigma insasi a vietii mele-ntregi…Azi vad din a ta vorba ca nu ma intelegi!
La steaua care-a rasaritE-o cale-atat de lunga,Ca mii de ani i-au trebuitLuminii sa ne-ajunga.
Poate de mult s-a stins in drumIn departari albastre,Iar raza ei abia acumLuci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a muritIncet pe cer se suie:Era pe cand nu s-a zarit,Azi o vedem, si nu e.
Tot astfel cand al nostru dorPieri in noapte-adanca,Lumina stinsului amorNe urmareste inca.
Vezi, randunelele se duc,Se scutur frunzele de nuc,S-aseaza bruma peste vii -De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
O, vino iar in al meu brat,Sa te privesc cu mult nesat,Sa razim dulce capul meuDe sanul tau, de sanul tau!
Ti-aduci aminte cum pe-atunciCand ne primblam prin vai si lunci,Te ridicam de subsuoriDe-atatea ori, de-atatea ori?
In lumea asta sunt femeiCu ochi ce izvorasc scantei…Dar, oricat ele sunt de sus,Ca tine nu-s, ca tine nu-s!
Caci tu inseninezi mereuViata sufletului meu,Mai mandra decat orice stea,Iubita mea, iubita mea!
Tarzie toamna e acum,Se scutur frunzele pe drum,Si lanurile sunt pustii…De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
Cu durerile iubiriiVoind sufletu-mi sa-l vindec,L-am chemat in somn pe Kama -Kamadeva, zeul indic.
El veni, copilul mandru,Calarind pe-un papagal,Avand zambetul fatarnicPe-a lui buze de coral.
Aripi are, iar in tolba-iEl pastreaza, ca sageti,Numai flori inveninateDe la Gangele maret.
Puse-o floare-atunci-n arcu-i,Ma lovi cu ea in piept,Si de-atunci in orice noaptePlang pe patul meu destept…
Cu sageata-i otravitaA sosit ca sa ma certeFiul cerului albastruS-al iluziei deserte.
In lacul cel verde si linResfrange-se cerul senin,Cu norii cei albi de argint,Cu soarele nori sfasiind.Dumbrava cea verde pe malS-oglinda in umedul val,O stanca starpita de gerInalt-a ei frunte spre cer.Pe stanca sfarmata ma sui,Gandirilor aripi le pui;De-acolo cu ochiul uimitEu caut col?-n rasaritSi caut cu sufletul dusLa cerul pierdut in apus.Cobor apoi stanca in jos,Ma culc intre flori cu miros,Ascult la a valului cant,La gematul dulce din vant.Natura de jur, imprejur,Pe sus e o bolta de-azur,Pe jos e un verde covor,Tesut cu mii tinere flori.Vad apa ce tremura linCum vantul o-ncrunta-n suspin,Simt zefiri cu-aripi de fioriMuiate in miros de floriVad lebede, barca de vant,Prin unde din aripe dand,Vad fluturi albastri, usoriRoind si band miere din flori.
De ce nu am aripi sa zbor!M-as face un flutur usor,Un flutur usor si gentilCu suflet voios de copil,M-as pune pe-o floare de crin,Sa-i beau sufletelul din san,Caci am eu pe-o floare necaz:Frumoasa-i ca ziua de azi!
Marea-i trista-n vantul serei.Pe ruini ce se desirLida vede-icoana mariiSi pe fata-i plang gandiri.
Blonda Lid-amor gandeste.Marea vede chipu-i palSi-n adancu-i zugravestePrin ruini un ideal.
Un pescar pe tarmuri treceSi din placa de argintVede zana trista, recePrin risipe ratacind.
Peste-un an in nopti de vara,Vezi pe luciul vagabondCum pescaru-n luntre zboaraCu-al ruinei geniu blond.
ONDINA(Fantasie)
L-al orelor zilei sirag razatorSe-nsir cele negre si muteCe poarta in suflet mistere de-amorPalite, sublime, tacuteSi noaptea din noriPe-aripi de fioriAtinge usoara, cu gandul,Pamantul.
Pe-un cal care soarbe prin narile-i foc,Din ceata pustie si receUn june pe vanturi, cu capul in joc,Cu clipa gandirei se-ntreceSi calu-i turbatZbura necurmatManat ca de-a spaimelor zanaBatrana.
Pe aripi de munte si stanci de asfaltCastelul se nalta, se-ncruntaSi crestetu-i negru si crestetu-i naltDe nouri si ani se-ncarunta,Dar astazi e viuSi-n ton auriuRasuna din umbra cea mareCantare.
In mii de lumine ferestrele ard,Prin care se vad trecatoare,Prin tactul cantarei sublime de bardCum danta la umbre usoare,Cum danta usorDulci vise de-amor.Palatul parea in magieAurie.
Ca cerbul ce s-alta in crestet de stanci,Urmat de sageat-arzatoare,E calul ce sare prapastii adanciIn zboru-i puternic si mare,Cu nara arzand,Cu coama pe vant,O data-nca pinten l-impungeSi-ajunge.
Iar junele sare usor de pe elSub manta-i purtand mandolina,Cu inima plina de-amoru-i fidel,Cu mintea de visure plina,De grile de fierAl meu cavalerS-avanta catand pe fereastaSi-adasta:
Ca ganduri palide din ore dalbeZboara dantandele fiinte albe,Par aromatele suflete lineDuse de zephyrii de prin gradine,In coruri nymphele canta la horeSi gem in lyrele blande, sonore,Ascunse gandure de dor de ducaTriste si palide ca o naluca,Apoi in cytere ele-ncordaraSi plin si limpede incet cantaraGlas a trecutului, ce inseninaMintea cea turbure de ganduri plina:
Pe raul dorului, manat de vanture,Veni odat?Pe-un vas cu vaslele muiate-n canture,Lin-imparat.Venit-a regele sa calce vaileCatand o sor?,Eroi se-ninima si plang femeileDe-a lui amor.El fura muntilor ecouri tinere,Cantul la dor,Rapeste buzelor naivei VinereVorba d-amor.Pe munti in negura, pe stanci de cremene,El a catatO alba vergina, sa-i fie gemeneSi te-a aflat.Tu esti cantarilor sorora gemene,Sufletul lor,Regele inimei trebuie sa-ti semeneCa vis cu dor.In tine vede-se ca e in ceriureUn Dumnezeu,Purtand sim?tria si-a ei misterureIn gandul sau.Mana dar coardele unele-ntr-altele,Mana-le lin,Caci ca in sufletu-ti n-a gasit alteleRegele LinCanta cu doliul, ce-l varsa b?leleCand plang de-amor,Sa creada lumile, sa creada steleleCa-i tactul lor.
Cum zboara ingerii din stele-n stele,Barzii zbor, flutura printr-a lor bele;Din lungul horelor amestecateBarzii ridic a lor glasuri barbate.Arpele-n cantece par ca se sfarmaCand gem cu sufletul, cand zic de-alarma.Muzica sferelor: Seraphi adoaraInima lumilor ce-o incongioara,Dictand in cantece de fericireStelelor tactul lor sa le inspire.Si cum colorile ce se imbinaNaste a soarelui alba lumina,Astfel prin vocile rasunatoareCurge-asta mistica, dulce cantare:
Ondina,Cu ochi de dulce lumina,Cu bulce ce-nvaluie-n aurTezaur!Idee,Pierduta-ntr-o palida feeDin planul Genezei, ce-aleargaNentreaga!Sa-nvii viiSi stanca de care rad timpiiSi tot ce mai e-n nesimtireIn fire?Vin? dara,Caci ochiu-ti e viata si para,Si sufletu-ti, blanda magieCe-nvie.Sa canteCe secoli tacu inainte,Si-a muntilor crestete nalteSa salte.
Si din amestecul de vise dalbe,Dintre dantandele fiinte albe,Iese cum cantecul dintre suspineRegina albelor noptii regine.Paru-i ca aurul fata-ncadreaza,Cununa-n undele-i se furiseaza.Pe-o lira gingasa si argintieManuta-i coardele le-ncurca vieSi cum din zilele poetici, june,A idealului iese minune,Astfel prin notele lirei de-amorGlasul ei tremura, dulce usor:
Lira sparta-n stanca lume,Suflet stins, muiat in nor,Plans amar luat de glume,Adevarul vrajitor:
E fiinta-mi tremurandaCare trece-n infinit,Ca un fulger fara tinta,Ca un cap fara zenit.
Si din chinuri ce ma-neaca,Eu sorb mirul cel curatCum o lebada se pleaca,Band din lacul inghetat.
Si cu moartea cea adancaAm schimbat al vietei gand,Am fost vultur pe o stanca,Sunt o cruce pe-un mormant.
Care-i scopul vietii mele,Intreb sufletu-mpietrit?Ochiu-i stins, buzele meleDe dureri a-nvinetit.
Crucea-mi pare ganditoare,Parca arde-a vietii-mi tortSi prin neguri mormantarePrivesc fata mea de mort.
Dar atunci cand albe zaneS-or privi-n sufetul meu,A! ganditi, ganditi la mineCa am fost in lume eu.
Un murmur feeric desmearda, doiosA salei tacere senina,Prin bolta ferestrei, arcata pompos,S-aude vibrand mandolina,S-un eco usor,Setos de amor,Se-neaca-ntr-a mandolei struneNebune.Si toata viata lui, tot ce-a culesDin unde, din munte, din vale,Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eresIl pierde in coardele sale.Varsandu-l cu dor,Plangand razator,El canta cu buze de miereDurere:"De ce nu-s o floare uscata de vantSi pala ca fruntea pe moarte,Ce mila o pierde prin cruci de mormantCu miros strivit, fara soarte,C-atunci m-ai lua,La mine-ai cataCandinda, cum e trecatoareO floare.Dar eu nu-s, copila, decat un amorCe arde-n o inima juna,Un glas de pe buze aprinse de dor,O minte pustie, nebunaSi dulce descantPe coarde de-argint,Cand palida mea nebunieInvie.Dar am o campie ce undoie-n flori,Campia sperantelor mele.Acolo te-asteapta razandele zori,Pletindu-ti coroana de stele.S-aduci prin amorDe viata fior,In campul sperantelor vina,Ondina!"
Sa priveasc-Ardealul lunei i-e rusineCa-a robit copiii-i pe sub mani streine.
Ci-ntr-un nor de abur, intr-un val de ceata,Isi ascunde trista galbena ei fata.
Horia pe-un munte falnic sta calare:O coroana sura muntilor se pare,
Iar Carpatii tepeni ingropati in noriIsi vuiau prin tunet gandurile lor.
- Eu am - zise-un tunet - suflet mare, greu,Dar mai mare suflet bate-n pieptul sau;
Fruntea-mi este alba ca de ani o mie,Dara a lui nume mai mult o sa tie.
- Nalti suntem noi muntii - zise-un vechi Carpat -Dar el e mai mare, ca ni-i imparat.
Atunci luna iese norilor regina,Fruntea lui cea pala rosu o-nsenina,
Galbenele-i raze incing fruntea-i rece,Ca parea din munte diadem de rege.
Si un stol de vulturi muntele-ncongior,Cugetand ca-i Joe, Dumnezeul lor,
Cand in miezul noptii, cununat cu nymb,Fulgere arunca sus de pe Olymp.
Nu e steluta tremuratoareSa nu gandeasca in drum de norLa alta steaua stralucitoare,La alt amor.
Numai o viata pe gand de moarte,Numai o frunte ce-a-ngalbenit,Numai un ?tom fara de soarteNu e iubit.
Galbena steaua fara lumina- Altar sa n-aiba un Dumnezeu -Este-al meu suflet, care declina,Sufletul meu!
Din lyra sparta a mea cantareZboar-amortita, un glas de vant,Sa se opreasca tanguitoarePe un mormant!
Oare femeia pe care mieDumnezeu santul o-a destinatIn patu-acela de cununieS-a-nfasurat?
O caut, gandu-mi si-o-nchipuieste,Dar n-am vazut-o de cand eu sunt…Oare amorul ce imi zambesteE in mormant?
- Care-o fi in lume si al meu amor?Sufletul intreaba inima cu dor.
Va fi manastirea cu zidiri cernite,Cu icoane sante si ingalbenite,
Va fi vitezia cu coif de aramaL-ale carei flamuri patria te cheama,
Ori va fi o dulce inima de ingerSa mangaie blanda ale mele plangeri?
L-am catat in lume. Unde o sa fieIngerul cu rasul de-alba veselie?
Unde o sa-l caut, mare Dumnezeu…Poate-i vo fantasm-a sufletului meu?
Ba nu, nu! Oglinda sufletului meuImi arat-adesea dulce chipul sau,
Caci oglinda-i rece imi arat-o zeieCu suflet de inger, cu chip de femeie,
Dulce si iubita, santa si frumoasa,Vergina curata, steaua radioasa,
Si sa ma iubeasca, s-o iubesc si eu,Sa-i inchin viata sufletului meu.
Dar ce rade lumea? Ce rade si spune?- Femeia nu este ce crezi tu, nebune.
Fata ei e-o masca ce-ascunde-un infernSi inima-i este blestemul etern,
Buza ei e dulce, insa-i de venin,Ochiu-i te omoara, cand e mai senin.
Si-apoi ce-i amorul? Visu-i si parere,Haina stralucita pusa pe durere.
Dar daca e astfel, unde-i a mea zanaCu chipul de inger muiat in lumina?
- N-a fost niciodata. De-a fost vre odata,Atunci in mormantul cel rece o cata.
De n-a fost - imagina-ti singur in tineUn inger din ceriuri cu aripi senine,
Pe care deodata cu sufletul tauPe lume-l trimise de sus Dumnezeu
Si care-nainte de-a-l intalni tu,In sufletul mortii fiinta-si pierdu.
Si canta pe-ast inger de dulce amorSi plange-l cu jale si plange-l cu dor;
Din sufletu-ti rece tu fa o gradinaCu rauri de canturi, cu flori de lumina;
Colo-n cimitirul cu cruci risipiteTe primbla adese cu ganduri uimite;
Alege-ti o cruce, alege-un mormantSi zi: Aici doarme amorul meu sant;
Si canta la capu-i si canta mereu:Dormi dulce si dusa, tu, sufletul meu!
Glasul placerei, dulce iubitCheama gandirea pe a mea frunte,Ce zboara tainic ca si o luntreIn oceanu-i nemarginit.
Stelele toate angeli ii par,Angeli cu aripi stralucitoare,A caror inimi tremuratoareCandele d-aur noua mi-apar.
Falnica-i pare legea Crearii,Lumi ce de focuri in lumi inot,Candeli aprinse lui Zebaot,Ce ard topirei si renvierei.
Dar mai puternic, mai nalt, mai dulceIi pare legea de a iubi,Fara ea nu e de a trai,Fara ea omul ca stins se duce.
De-aceea nu voi ca eu sa fiu:Pala idee-a Dumnezeirei,Sota copila a nesimtirei,Foc mort ce pare a arde viu.
Ci voi sa-mi caut pe-ntinsa lumeO frunte alba sa o desmierdSi-n ea gandirea mea sa o pierd,Cum pierde-un ?co pribeagul nume.
Sa-ncunun capul unui iubitCu vise d-aur in rai tesute,Pana ce ginii necunoscuteMi-ar rumpe lantul d-a fi trait.
Lumea toata-i trecatoare.Oamenii se trec si morCa si miile de unde,Ce un suflet le patrunde,Treierand necontenitSanul marii infinit.
Numai poetul,Ca pasari ce zboaraDeasupra valurilor,Trece peste nemarginirea timpului:In ramurile gandului,In sfintele lunci,Unde pasari ca elSe-ntrec in cantari.
CINE-I?(din drama "Steaua marii")
Norul tipa, marea latra,Plioscaind de stanci in veci,Si scheletele de piatra,In natura cea maratra,Stau batrane, slabe, seci.
In castelul trist si mare,Ce se nalta rece, sur,Cu fantasticul lui mur,Printre stanci cu poala-n mareSi cu fruntea-n cer de-azur;
In castel izbind de nouri,Sta-n fereastra ca un arc,Intr-a marei lungi ecouri,Fata-n val de gand si nouri -Al seraphilor monarc.
Un monarc cu fata palaSi cu par de-un aur bland,Iar in ochiu-i, ratacind,Vezi lumina matinala -Stele-albastre stralucind.
Cine-i ingerul pe maluri,Ce viseaza in castel,Cand al marei vis rebelSfarma lumile-i de valuriDe pamantul eternel?
Cine-i palida minuneCe priveste parca-n veci,Printre stanci de pietre seci,Cum se scutura de spumeAle marei unde reci?
Viata mea fu ziua si ceru-mi un senin,Speranta, steaua de-aur mie-mi lucea in sanPana ce-ntr-al meu suflet deodat-ai aparut -O, ingere cazut!
Si doua stele negre lucira-n negru focPe cerul vietei mele; - iar geniul-norocMa lasa-n lume singur, dispare in abisDe nour si de vis.
O raza din privire-ti viata mi-a-nnegrit,Din sanul meu speranta divina a fugit;Norocul si-a stins steaua… De m-ai iubi macar -O, inger de amar!
Dar nu!… Din lumea-mi neagra tu zbori in calea ta;Sub pasul tau pe-arena de aur vei calcaCand eu pierdut in noapte-mi nimic nu mai sperez,Ci vecinic te visez.
Cand luna prin nouri pe lume vegheaza,Cand fiece unda se-mbraca c-o raza,Cand canta ai somnului ginii natangi -Tu tremuri si plangi.
Cand luna arunca o pala luminaPrin merii in floare-nsirati in gradina,La trunchiul unuia pe tine te-astept -Visand de destept.
Cand soarele arde si ceru-i vapaie,Pe-a lacului valuri profunde balaie,Pe-o barca impinsa de valuri ce merg -La tine alerg.
Cand vantul e-o taina, cand frunza e muta,Misterul surade prin lumea tacuta,Culeg pe-a ta frunte sublime visari -Pe ochi sarutari.
Amorul isi moaie aripele-i stinse,Tu-nchizi surazanda lungi genele-ti planse,Si fruntea mea pala pe pieptu-ti asezi -Surazi si veghezi.
Nebuna copila, ce-amesteci placereaCu lacrimi pe care le naste durerea,Nebuna copila cu-amorul ceresc -O, cat te iubesc!
Cand marea turbeaza de valuri impinsaSi-si scutura coama de spume si vant,Cand nori-alung ziua din lumea cea plansa,Cand tunete cant;
Atunci printre nouri, prin vant si prin undeO raza de aur se toarce usorSi-n fundul salbatec al marei patrundePrin vant si prin nor.
Ce cauta raza din ceruri venita,Din galbena steaua ce-alearga prin cer,Ce cauta-n mare, in noaptea-i cernitaUnd? razele pier?
In fundul cel umed al marei turbate,In lumea-i noptoasa, in sanu-i de-amar,Luceste o steaua in piatra schimbata,In margaritar.
E-amantul a stelei ce palida treceSi-arunca prin nori a ei raza de nea,E-amantul cazut dintre stele, ce receIn mare murea.
Cand privesti oglinda marei,Vezi in eaTarmuri verzi si cerul sarei,Nor si stea.Unda-n plesnetul ei gemeSi EolSuna-n papura ce fremeBarcarol.
Un minut daca te-ai pierde,Tu, macar,Sub noianul marii verdeSi amar,Colo-n umeda-i pustie,Ca-n sicriu,Te-ai simti pe vecinicieMort de viu.
Vezi pe buza mea palitaUn suras,Vezi pe fruntea-mi linistitaDulce vis,Si al luncei vant de varaCaldurosCanta-n lira mea amaraLanguros.
De-ai patrunde c-o privireAl meu san,Sa vezi marea-i de mahnireSi venin,Ai cunoaste-atuncea bineTraiul meu:Suflet mort, zambiri senine -Iata eu.
Unda spuma, vantul treceCu suflarea-i recePeste marea ce suspinaTrista, dar senina.
Cum nu-s vantul ce aleargaPe oglinda larga,Luciul apei de-l incruntaCu unda marunta?
Caci as trece suvenireBlanda de iubire,Peste-o mare de misteruriCe coprinde ceruri,
Printre visele amareA copilei careO ador, o cant cum cantaHarfa pe o santa.
Prin nopti tacute,Prin lunce mute,Prin vantul iute,Aud un glas;Din nor ce trece,Din luna rece,Din visuri sece,Vad un obraz.
Lumea senina,Luna cea plinaSi marea linaIcoana-i sunt;Ochiu-mi o cataIn lumea lata,Cu mintea beataEu plang si cant.
Tu esti o unda, eu sunt o zare,Eu sunt un tarmur, tu esti o mare,Tu esti o noapte, eu sunt o stea -Iubita mea.
Tu esti o ziua, eu sunt un soare,Eu sunt un flutur, tu esti o floare,Eu sunt un templu, tu esti un zeu -Iubitul meu.
Tu esti un rege, eu sunt regina,Eu sunt un caos, tu o lumina,Eu sunt o arpa muiata-n vant -Tu esti un cant.
Tu esti o frunte, eu sunt o stema,Eu sunt un geniu, tu o problema,Privesc in ochii-ti sa te ghicesc -Si te iubesc!
Iti par o noapte, iti par o tainaMuiata-n pala a umbrei haina,Iti par un cantec sublim incet -Iubit poet?
O, tot ce-i mistic, iubite barde,In acest suflet ce tie-ti arde,Nimica nu e, nimic al meu -E tot al tau.
ICredeam ieri ca steaua-ti e-un suflet de ingerCe tremura-n ceruri, un cuget de aurCe arunc-a lui raze-n o lunca de laurCu-al cantului dar,
Iar tu, interpreta-a cerestilor plangeri,Credeam ca esti chipul ce palida stelaArunca pe-o frunte de unda rebela,Pe valul amar.
Dar astazi poetul cu inima-n ceruri,Rapit d-a ta voce in rai de misteruri,S-aduce aminte ca-n cerul deschisVazut-a un geniu cantand Reveria,Pe-o arpa de aur, c-un Ave Maria -Si-n tine revede sublimul sau vis.
Cum lebada viata ei toata viseaza un cantec divin,Nu cantecul undei murinde pe luciul marei senin,
Cum galbena lunca viseaza o iarna intreaga de-un cant,Nu cantecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol in vant,
Ci lebada cantecul mortii, al mortii cu chipul ei drag,Iar lunca viseaza de doina voinicului celui pribeag:
Astfel Romania, uitata-n Carpatul cel ars si batran,Visat-a de glasul tau dulce, de cantu-ti de dorure plin.
Cum lebada stie ca glasul ce iese din luciul adancSunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plang,
Astfel Romania, ea stie ca glasul tau dulce divinItalia sora ei numai putut-a sa-l aibe in san.
Ea dara acum te saluta, ea-n visul ei te-a presupus -Tu vii ca un cantec de sora la sora ce-n lume s-a dus.
Tu nu esti frumoasa, Marta, insa, capul tau cel blondCand se lasa cu dulceata peste pieptu-ti ce suspina,Tu imi pari a fi un inger ce se plange pe-o ruina,Ori o luna ganditoare pe un nour vagabond.
Astfel treci si tu prin lume… ca un basmu de proroc!Esti saraca dar bogata, esti mahnita dar senina!Ce sa plangi? De ce sa mori tu? Ce poti oare fi de vinaDaca fata ti-e urata, pe cand anii-ti sunt de foc.
Cand ai sti tu cat simtirea-ti si privirea-nduiosataCat te face de placuta si de demna de iubit,Tu ai rade printre lacrimi si-ai ascunde negresitIn cosita ta de aur fata-ti dulce si sireata.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mandre, mai bogate,Dar ca marmura cea rece nu au inima de fel.Pe cand tu!… esti numai suflet. Esti ca ingerul fidelCe pe cel care iubeste ar veghea-n eternitate.
Sterge-ti ochii, blonda Marta… ochii-ti negri… doua steleMari, profunzi ca vecinicia si ca sufletu-ti senin.O, nu stii cat e de dulce, de duios si de divinDe-a te pierde-n ochii-acestia straluciti in lacrimi grele.
O, surazi, surazi odata! Sa te pot vedea… o santa,O martira ce surade printr-a lumei dor si chin,Pe cand ochiul ei cel dulce si de lacrimi inca plinSe ridica pentr-o ruga catra bolta instelata.
Ai suras?!… O! esti frumoasa… inger esti din paradisSi ma tem privind la tine… caci ti-o jur: nu m-as miraDac-ai prinde aripi albe si la ceriuri ai zbura,Privind lumea cea profana cum se pierde in abis.
C-o bucurie trista te tin acum in brate.Privire in privire si san la san traim,Si gura ta-mi surade, si ochii tai ma-nvataCand tinem fericirea pe san cum s-o iubim.
Dar de-oi muri vreodata, copila ganditoare,Crezi c-o sa-ncet din stele mai mult a te iubiSi-o sa petrec in pace prin lumile de soare,In care-oi dainui?
Nu, nu, copila scumpa!… De-i auzi in noapte,Cand vei veghea in ruga la candela de-argint,De-i auzi cum trista aripa unei soapteTe-atinge aiurind,
De-i auzi vreo arpa sfarmata, plangatoare,Vuind ca jalea neagra ce geme prin ruini,Sa stii ca prin a noptii de intuneric mare,La tine, inger, vin!
Si sa-mi deschizi fereastra, sa trec o boare santaPrin oalele uitate de vestejite flori,Sa mangai cu suflarea-mi a ta fata palinda,Ochii tai ganditori.
Dar de-i muri tu, inger de palida lumina,O, ce m-as face-atuncea, marite Dumnezeu?O sa te plang cu vantul ce fluiera-n ruinaIn rece zborul sau?
Inger venit din ceriuri, oi plange al tau nume,L-oi samana-n flori palizi si-n stelele de foc,Canta-te-as ca si raul cel scuturat de spumeIn nopti ce stau pe loc.
Si as primbla durerea-mi pe mari necunoscute,Prin stanci ce stau in aer, prin munti cu cap de fier,Prin selbele batrane si prin pustii tacute -Prin nourii din cer.
Pan? ce batran si palid, cu cap plesuv ca stanca,As rumpe de pe lira-mi coarde ce nu mai sun?Si as culca in piatra inima mea adanca,Cu dorul ei nebun.
Strecor degetele mele printre buclele-ti de aur,Raze cari cad in valuri pe un san ce n-am vazut,Caci corsetul ce le-ascunde e o straja la tezaur,Iara ochii-ti, gardianii, ma opresc si ma sumut.
Ochii tai, inselatorii! A ghici nu-i pot vreodata,Caci cu doua intelesuri ma atrag si ma resping -Ma atrag cand stau ca gheata cu privirea desperata,Ma resping cand plini de flacari eu de sanul tau m-ating.
O, atunci mana ta-i tare si respinge cu putereMana mea, care profana ar intra in santuarSa se-ascunda-n sanii-ti tineri, pe cand eu plin de placereSa uit lumea-n sarutarea-ti si in ochii tai de jar.
Astazi insa nu-s ca flama cea profana si avara,Inima mi-e santa astazi, cald si dulce-i pieptul meu,Azi sunt cast ca rugaciunea si timid ca primavara,Azi iubesc a ta fiinta cum iubesc pe Dumnezeu.
Tu surazi cu nencrezare?… Cat de rea esti tu, copila!Lasa ca sub gazul rosu eu la sanii-ti sa patrunz,Sa deschei corsetul ista… Tu rosind sa razi gentila,Eu s-apas fruntea-mi arzanda intre pieptii albi, rotunzi.
Si sa strecor a mea mana dupa gatu-ti de zapada!Tu rosesti… tu nu vrei, Marta?… O, de-ai sti ce caut eu…Ai surade si-al tau umar ai lasa ca sa se vada,Sa-ti privesc in ochi cu capul rezemat pe pieptul tau.
Cungiurand c-un brat molatec gatul tau cel alb ca zarea,Apasand fata-ti rosita pe-al meu piept batand mereu,Eu cu ceealalta mana pe-ai tai umeri de ninsoare:Locul aripelor albe le-as cata-n delirul meu!
Cand printre valuri ce saltaPe baltaIn ritm usor,Lebada alba cu-aripile-n vanturiIn canturiSe leagana-n dor;
Aripele-i albe in apa cea caldaLe scalda,Din ele batand,Si-apoi pe luciu, pe unda d-oglindeLe-ntinde:O barca de vant.
Tu care treci prin lume strain si efemer,Cu sufletu-n lumina, cu gandurile-n cer,Poet gonit de rasuri si inghetat de vant,Ce canti ca o stafie caitii din mormant,Sfarama-n stanca rece a ta nebuna liraCaci lumea este piatra si ea nu te admira.Ci tu, nebun si palid, la poalele ei plangiCa valul care canta trecutul unei stanci,Ce vesteda, batrana se leagana prin nori,Cand stanca e eterna si valu-i trecator.
Si tu, crezi, geniu negru, ca fara scop si tintaA lumei und-amara ma-neaca, ma framanta?Tu crezi ca eu degeaba m-am scoborat din stelePurtand pe frunte-mi raza a natiunii mele?Voi sa ridic palatul la doua dulci sorori,La Muzica si Drama… in dalbe sarbatori,Voi sa le-ngan viata si-n cupa lor aurieSa torn zi si-ntuneric, dureri si bucurie,Sa vad trecutu-n viata, sa vad romana drama,Cum din mormant eroii istoriei ii cheamaSi muzica romana chemand din muntii-n nouri,Din stelele cazande, din vaile-n ecouri,Din brazii ce suspina l-a iernei vijelie,Din fluierul cel jalnic, din buciumu-n campie,Chemand doina romana, a inimelor plangeri,A sufletului noapte, a dorurilor stangeri.Romanu-n trecut mare e mare-n viitor!Si tu vrei ca poetul sa fie trecator,Pe-a tarei sale tarmuri sa n-aiba ce sa cante?Dar nu-s colori destule in lume sa-nvesmanteA muntilor Carpatici sublime idealuri,Ce-noata-n a lui suflet cum ?noata-n mare valuriSi-n creieri-i alearga de ganduri vijeliiCum ginii se sfarama-n ruinele pustii.
Lasati clopotul sa planga cu-a lui voce de arama,Lasati turnul ca sa miste a lui inima de fier,Caci de stele mai aproape el le da acuma samaCa un suflet bun si nobil se indreapta catra cer.
Clopote, tu simti durerea si urmezi cu-a ta cantare,Cand din stea in stea se suie sufletul intr-un avant,Pe cand noi urmam cu pasul cel rarit de intristareLutul palid, fara suflet, sa-l depunem in pamant.
Ochii? Cate dulci imagini au sorbit a lor lumine!Capul? O, de cate ganduri el a fost impopulat!Inima? Cata simtire framantat-a ea in sine?Sufletul? Cate sperante, cate visuri a pastrat?
Si-azi nimic. Lumea gandirei e o lume sfaramata,De lemnoasa man-a mortii inima e stoars-acum,Si imaginele-s sterse, ce prin el treceau odata,Sufletul (daca esista) printre nori isi face drum.
Ai stiut tu, scumpe frate, ca pamantu-i o ruina?Ca-i o sarcina viata? Ca-i martiriu sa traiesti?Ai stiut tu cum ca moartea e un caos de lumina,Ca la finea veciniciei te-astept stelele ceresti?
De-a vietii grea enigma tie-acuma nu-ti mai pasa,Caci problema ei cea mare la nimic o ai redus,Pe cand noua-nca viata e o cifra nenteleasaSi-n zadar catam raspunsul la-ntrebarea ce ne-am pus.
In zadar ne batem capul, triste firi vizionare,Sa citim din cartea lumei semne ce noi nu le-am scris,Potrivim sirul de ganduri pe-o sistema oarecare,Masuram masina lumei cu acea masuratoareSi gandirile-s fantome, si viata este vis.
Ingere palid, iti e misterCum ca a lumei valuri si soapteEste durere si neagra noaptePe langa cer?
Nu stii tu, inger, oare sa zbori,Sa lasi pamantul, trista ruina?De-ti place cerul, a lui lumina,De ce nu mori?
O, dar pamantul inca te tineIn niste lanturi tesute-n rai.De mult zburai tu in lumi senine -De nu iubeai.
Sus in curtea cea domneasca,La domnia din Barlad,Sade tanar domnul Vlad -Sub caciula-i taraneascaPe-a lui umeri plete cad.
Astfel sade trist si receLa ospatul luminatDin domnescul lui palat,Cu priviri crunte si rece,Cu-ochiul negru infundat.
Fata palida si trista,Manta-i neagra pe-umeri tari,Fata spana, ochii mari -Astfel trece in revistaPe boierii lui cei mari.
Ici batrani ca iarna alba,Munti cu fruntea de arginti,Soptesc dulce si cuminti -Colo tineretea dalbaCu ras mult si fara minti.
Femei palide, frumoase,Fete blande, ochi de focCe [i]n gene li se jocSi-a lor raze luminoasePrinte cale-si cata loc.
Sala-i mare, stralucita,Masa-i alba, oaspeti multi,Vorbe dulci sa tot asculti,Chiar lumina-i indragitaDe ochi lucii, de ochi multi.
Sala-i mare, stralucita,Masa-i alba, oaspeti multi,Vorbe dulci sa tot asculti -Si lumina-i indragitaDe ochi lucii, de ochi multi.
Icia unii stau aleneSi viseaza si gandesc,Colo altii chiuiesc,Iar femei cu lunge geneRad in taina si privesc.
Una face ca nu vedeSi cu capul sta plecat,Pe cand ochii,-namorat,A lor raze isi repedeLa streinul intristat.
La strein cu fruntea palaSi cu parul ca de corb -Buzele ei rosii sorbCand in brate si pe poalaDoarme dus amorul orb.
Inger in patru colturi, o stea cu barba lunga,Cine-a stiut vrodata ca tot ce eu iubeamE-un dramaturg puternic, dar fara bani in punga,Un paralelogram?
E-un om a carui visuri la bere tot tinteaza,Ce se consuma-n asuri si joaca la hazard,Un om dorinta carui e pe biliard sa saza,Sa doarma pe biliard.
Adese ori in noapte vad umbra lui fatala,In mana cu o halba, in gura c-un carnat,In buzunari cu chifle si subsuori o oalaSi rade… pana-i beat.
Visarea sa un snitel, gandirea sa o bere,Sa bea etern, acesta e visul sau ciudat -Si-odata auzi-vom ca-n cruda sa durereIn bere s-a-necat.
Cand norii, palate fantastice negre,Cu geamuri prin cari se vede zaphyr,Ascult-ale marei lungi cantece-alegre,Cand stele se mir,
Atunci printr-o geana de nouri, deschisa,Din ochiu-i albastru se vede o steaCe-mi miruie fruntea c-o raza de vise,C-o raza de nea.
O, steaua iubita ce-abia stai prin stele,Un sfant ochi de aur ce tremuri in nori,Ai mila si stinge lungi zilele mele -Cobori, o, cobori!
O, da-mi arpa de aramaSi mi-o pune-n bratul stang.Ochii tai se plec cu teama,Tu rosesti - glasu-mi te cheama,Coardele incet te plang!Vino dar, palida zana,Pune fata pe-al meu piept,Gatul tau pe bratu-mi drept,Tu, a ochilor lumina,Ma iubesti, tu? Spune drept!
Ma iubesti! Surazi sireataSi iti pleci ochii in jos!O, lumina prea curata,De-ai cunoaste vre odataSufletul meu dureros;De ai sti, palide inger,Cat de mult te iubesc eu,Cate nopti de-amor si rauAm vegheat zdrobit de plangeri,Scumpa mea, odorul meu!
O, atunci mi-ai cere seamaCa sa-ti spun cate-am visat,M-ai fixa fara de teama,Ai da-ncet neagra maramaDe pe paru-ti blond, curat;Netezind cu mana-ti albaTampla ta - tu m-ai privi,Cu durere mi-ai zambi,Eu, jucandu-ma cu salbaDe pe sanii-ti, as vorbi.
Si ti-as spune, a mea iubita,Ca de mult eu te-am catat;In cararea tainuita,Prin dumbrava inverzita,Ori prin codrii cei de brad,Langa cantul de izvoare,Printre stancele de fierCe strabat norii din cer,Intr-a pesterii racoare,Intr-a noptilor mister.
Te vedeam cu a mea minte;Si acum cand te-am gasitPare-mi ca-mi aduc aminteCum ca-n vremi de mai nainteTe-am vazut si te-am iubit -Sa-ti spun unde… intr-o searaAm visat un vis frumos…Pe un nour luminosAm vazut la cer o scaraRidicandu-se de jos.
Intr-a cerului marireScara de-aur se pierdea,Iar pe-un tron de nemurire,Tron de-argint si stralucire,Maica Domnului zambea;Iar pe schitele de scaraIngeri stau treptat… treptat,Cu chip bland si luminatSi pe lire sunatoareCantau dulce si curat.
La picioarele MarieiGenuncheat pe-un nor de-argint,Alb ca lebeda pustiei,Bland ca glasul poeziei,Sta un inger cugetand;Si-a luat arpa-i de aurSi trecand mana pe eaA-nceput a rasunaRaiul… luncile-i de laurDe-un bland Ave Maria.
Acel inger!… Fata pala,Ochiul negru, par balai,L-am vazut - o stea regala,O lumina triumfala -Si de-atunci il iubesc, vai!…L-am catat in asta lumePan? ce viata-mi se pierdu,Sufletu-mi se abatu…S-atunci te-am vazut: minune!Acel inger ai fost tu.
Cand ai lasat cerul, draga?De ce-n lume ai venit?Ai stiut ca viata-ntreagaTrista-mi inima pribeagaTot pe tine te-a iubit?Ai stiut cine te-asteaptaSi-ai venit sa rasplatestiLungi durerile-mi lumesti,Cu zambirea-ti inteleaptaSi cu ochii tai ceresti.
Frumoasa si juna, oh, draga-mi mai esti!Eu caut si caut in ochii-ti cerestiSi-n veci nu ma satur si-n veci as cata,Iubita, dorita, o gura - asa!
Tu tremuri, tu cauti, tu murmuri, tu razi,Cu glasul tau dulce tu raiu-mi deschizi,Cu parul tau moale tu viata mi-o legi -O stii si te faci ca nu o-ntelegi!
Sireata si dulce - copil vinovat -De ce nu ma-mbii cu al tau sarutat,De ce-astepti sa-l fur de pe ochii-ti profunziSi-n blondele plete tu capul ti-ascunzi!
Cu mana ti-acoperi tu ochii tai dragi,Prin degete cauti, nu rade, ci taci;Pedeapsa ce meriti, columba a mea,O gura-i - Oh, da-mi-o - mi-ai dat-o - asa!
Mandro, mandro, vrei nu vreiUn inel si doi cercei,Da mi sa ti sarut ochii tai;De vrei roche de mireasaCingatoare de matase,Parul sa ti incurc ma lasa;De beteala o cununaVrei pe fruntea ta cea juna,Da mi o gura, numai unaIar de vrei un barbatelSa l iubesti, sa crezi in el,Nu l cata - ca iacata l!
Iubita dulce, o, ma lasaSa privesc fata-ti, ochiul tau ceresc,Sa mangai paru-ti d-a?ree matase,Privindu-te, de-amor sa nebunesc!Ah, bratul tau rotund e alb - se lasaCu gratie pe umerii-mi - privescIn ochii tai, in fata ta - in gura juna,S-ascult uimit la vorba ta nebuna!
Nebuna, ca nu are sir si minte,Ci gratie s-amor copilaros,La gura ta, care zambind imi minteSpre-a coperi misterul cel duios,Ce-mi spune nu - cand da ochiu-ti fierbinteDin genele-i imi spune voluptos -Ah, tot amorul meu, copil in raze,E concentrat in fiinta-ti luminoasa!
Surasul tau o raza e de soare,Si ochii tai sunt stele-n noaptea mea,Si sanul tau de vergina, ninsoare,Ce lin l-acoperi tu cu mana ta,Cand tremurand privesti si zambitoareLa-a lui dulci flori ce cresc alaturea -Si sarutarea ta - oh, spune, spuneCu ce s-aseaman dulcea-acea minune!
De n-ai fi tu, ce-ar folosi viata,Sperantele-i, si binele-i, si tot!Un vis ar fi amestecat cu ceata,Un chin ar fi - ce l-as sfarsi sa pot;Pe cand astfel o noapte e mareata,Pierduta-n stele ce in ceri inot,Prin ele trece melancolic luna -O gura da-mi, iubito - si-nca una!
Spre sarutare gura-ti se increataSi ochii tai privesc intunecatSi visatori. - Iubito, tu, glumeata,Nu stii c-a saruta e un pacatSi ca-n intunecata lor dulceataNu s-uita ochii de copii vodat? -Fara sa planga-n urma-a lor langoareSi voluptoasa lor intunecare!
Caci ce ai zice daca eu acumaAs uita toate… tu ma intelegi -E drept ca tie-o vorba-ti trebui numaCa toata firea mea in lant s-o legi -Dar vorba aceea s?rie-ori de glumaCu care pasiunea-mi s-o diregiVei spune tu? - O, taci - o, taci, n-o spune -Ai spus-o? -S manios, tu,-ntelepciune!
In van vorba ta bland povatuieste -La seriozitatea ta surad;Spre sarutare gura-ti se-ncreteste,Spre sarutare ochii tai se-nchid;Sireata esti! sub geana ce umbresteOchii-ti sclipesc, si-mi pare ca ei rad;Cu bratul ti-i acoperi?… Suparata?Ce te prefaci, iubita mea sireata?
O, indulceste-ti ochii tai, iubita,O, insenina fata ta de nea.Nu stii ca-n piept inima mea ranitaTresare-adanc la intristarea ta?Tresare-adanc, tresare-adanc, iubita -Oh, in zadar mi-ncreti tu fruntea ta.Durerea chiar de-o simulezi - eu simtFiori adanci in pieptul meu trezind.